Duminică, începând cu ora 11.00, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti propunând un eveniment cu patru curse de trap şi trei de galop. De data aceasta, nu vor mai fi întreceri de ponei, însă micii căluţi de la Clubul Domeniul Cailor vor fi la dispoziţia copiilor pentru a-i plimba în zona special amenajată, între cele două tribune ale complexului.
Reuniunea va începe la ora 11.00 şi va avea şapte curse, cele de trap alternând cu întrecerile de galop. În privinţa curselor de trap, „main event”-ul ar fi trebuit să fie „Premiul debutanţilor”, o alergare semiclasică rezervată cailor de 2 ani, dar cum efectivul de trăpaşi de pe Hipodrom care îndeplinesc acest criteriu este insuficient, cursa nu se va putea desfăşura.
În aceste condiţii, cea mai interesantă cursă de trap va fi „Premiul Danezul”, programată la ora 11.40 şi care va propune o premieră pentru reuniunile organizate de la refacerea Hipodromului: nu mai puţin de 12 cai la start.
În ceea ce priveşte cursele de galop, organizate şi de această dată în colaborare cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse, acestea vor fi în număr de trei, două oficiale – Premiul Mersuch şi Premiul cailor tineri – şi una demonstrativă, Premiul „Cupa Federaţiei”, cu menţiunea că tocmai aceasta din urmă propune o nouă premieră pe Hipodromul Ploieşti, fiind prima cursă în care se vor întrece cai pur sânge englez!
Mai trebuie spus că, una peste alta, va fi o reuniune ce va avea un număr record de cai la start în acest sezon, 48, un motiv în pentru iubitorii turfului să meargă, duminică, pe Hipodromul Ploieşti.
Vă reamintim că biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
Eveniment duminică la Hipodrom: Şapte curse atractive, de trap şi galop. Cai pur sange englez prima oară la Ploieşti
8 iunie 2018
(1155 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Toto Tamuz: Sunt la Petrolul şi rămân la Petrolul!
(21 noiembrie 2014 - Ciprian RADU)
833 vizualizări
Handbal: Junioarele I au câştigat ambele meciuri ale turneului de la Plopeni
(21 noiembrie 2016)
94 vizualizări
Bilete online pentru Finala Cupei României de pe ”Ilie Oană”
(10 mai 2019)
94 vizualizări
Răzvan Lucescu: Va fi spectacol!
(14 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
589 vizualizări
Petrolul: Bilete pentru primul meci acasă, cel cu FC Voluntari
(14 iulie 2015)
1522 vizualizări
Mutu: Petrolul vrea titlul, nu trebuie să ne ascundem obiectivele!
(22 iunie 2014)
381 vizualizări
Actor de telenovelă. Peteleu s-a dus la Viitorul
(28 martie 2016 - Ciprian RADU)
524 vizualizări
Emilia Florentina Coman, o nouă confirmare
(10 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
505 vizualizări
Primul central român la un turneu final după 28 de ani. Haţegan va oficia la Euro 2016
(15 decembrie 2015)
65 vizualizări
Michael Schumacher, adus în mare secret la un spital din Paris
(10 septembrie 2019)
52 vizualizări
Cum a reacţionat Petrolul la schimbarea sistemului de joc
(6 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
433 vizualizări
Sporterii au stabilit data mitingului. Daniel Chiriţă: Este necesară mobilizarea petroliştilor!
(11 februarie 2015 - Ciprian RADU)
787 vizualizări
Ce câini au fost cu lupii! Petrolul – Dinamo Bucureşti 0-3
(22 mai 2015 - Ciprian RADU)
460 vizualizări
Antrenorul lui Flamurtari insistă pentru Albin şi Alcenat
(22 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
453 vizualizări
Interpelarea relativă la incidentele provocate de jandarmi, la minister!
(27 decembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
406 vizualizări
Titi Tudor: Totul mi se trage de la sala de box!
(7 decembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
296 vizualizări
Tibi Uşeriu conduce detaşat cel mai greu maraton de pe planetă
(12 martie 2018)
80 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























