Jandarmeria Capitalei anunţă că, după evenimentele violente care au aviu loc sâmbătă, pe Arena Naţională, la meciul CSA Steaua – Academia Rapid, a aplicat 77 de sancţiuni contravenţionale, 57 de persoane au interdicţie la evenimente sportive, De asemenea au fost amendaţi organizatorul meciului şi societatea privată de securitate.
"Au fost constatate şi aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 42.480 de lei pentru participarea şi provocarea de scandal, pătrunderea pe suprafaţa de joc sau injurii şi săvârşirea de acte şi gesturi obscene. 57 de persoane au primit sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţii sportive pe o perioada de 6 luni sau 1 an - 25 d epersoane -1an, 32 de persoane - 6 luni", anunţă Jandarmeria.
Totodată au fost constatate şi 11 fapte de natură penală, autorilor acestora fiindu-le întocmite actele de sesizare a organelor competente.
Organizatorul meciului şi societatea privată de securitate au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 5.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin conform legii privind asigurarea condiţiilor de siguranţă a spectatorilor.
La partida CSA Steaua – Academia Rapid de pe Arena Naţională suporterii au aruncat de mai multe ori cu petarde şi fumigene, provocând întreruperea jocului pentru perioade scurte, în cele două reprize. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene după incidente între fanii celor două formaţii. În repriza a doua, fanii stelişti au aruncat cu scaune înspre jandarmi şi după al treilea gol al rapidiştilor, un suporter al Rapidului a intrat pe teren, s-a dus spre galeria stelistă şi a făcut scene obscene. El a fost imediat luat de jandarmi, dar fanii stelişti au început să arunce cu scaune şi petarde în direcţia forţelor de ordine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi au reţinut mai mulţi suporteri stelişti, dar şi pe fanul rapidist.