Petrolul a încheiat cel de-al doilea cantonament al iernii, cu o victorie convingătoare, 4-1 în disputa cu CS “U” Craiova 2. “Lupii” au punctat de câte două ori în fiecare repriză, mai întâi prin Arnăutu şi Andor, apoi prin Păun şi Prunescu, în vreme ce golul de onoare al oaspeţilor a fost reuşit de către Ciutică.
Echipa lui Romulus Ciobanu a obţinut o victorie convingătoare la finalul stagiului de la Buftea, în faţa echipei secunde a lui CS “U” Craiova, şi ea combatantă la nivelul celui de-al treilea eşalon. A fost un meci controlat clar de către petrolişti, iar diferenţa finală vorbeşte de la sine despre raportul de forţe existent pe teren, şi asta în condiţiile în care tânăra echipă a “juveţilor” n-a fost nici pe departe un simplu sparring-partner, ci chiar un adversar care a ridicat destule probleme.
Ploieştenii au deschis meciul cu două ratări importante, trecute în contul lui Păun (2) şi Arnăutu (18), ce aveau, practic, să prefaţeze deschiderea de scor. Iar primul gol a venit în minutul 26, atunci când Saim Tudor a câştigat un duel în banda dreaptă şi i-a pasat perfect lui ARNĂUTU, atacantul “lupilor” driblându-l, mai apoi, pe Dică înainte de a trimite în poarta goală.
Imediat, Ciocâlteu (26 şi 28) a ratat de puţin ţinta, dar desprinderea a venit din piciorul lui ANDOR (35), cel care a transformat magistral o lovitură liberă de la 22 de metri, uşor lateral dreapta, direct în vinclul din stânga portarului Dică.
După reluare, “găzarii” au continuat să atace, PĂUN (65) majorând diferenţa la trei lungimi, după ce a transformat o lovitură de pedeapsă obţinută tot de el, într-un duel cu portarul craiovenilor.
Oltenii au reuşit să reducă din handicap, Ciutică (76) învingându-l pe Botezan cu un şut bine plasat din marginea careului mare, dar PRUNESCU (81) a refăcut ecartul, marcând cu o lovitură de cap, din mijlocul careului, după o lovitură liberă bătută de către Claudiu Tudor, „căpitanul” petroliştilor bifând, astăzi, prima sa prezenţă pe teren din această iarnă.
A fost, astfel, cea de-a cincea victorie obţinută de către „lupi” în această perioadă a pregătirilor, bilanţ la care se mai adaugă o remiză şi o înfrângere, iar seria testelor va continua şi săptămâna viitoare, atunci când sunt programate întâlnirile cu Progresul Spartac Bucureşti (miercuri) şi CS Aninoasa (sâmbătă).
…………………………
FC Petrolul – CS “U” Craiova 2 4-1 (2-0)
Marcatori: Arnăutu (26), Andor (35), Păun (65, pen.), Prunescu (81)/Ciutică (76).
FC Petrolul: Bolboaşă (71 Botezan) – Antoche (68 Prunescu), Ichim (68 Frîncu), Olaru (85 M. Bratu) – Saim Tudor (77 Catană), Andor (75 Cl. Tudor), Chindriş (82 Niţescu), Velisar (52 Ţicu) – Ciocâlteu (46 N. Popescu), Arnăutu (75 Cârjan), Păun (75 Lambru). Antrenor: Romulus Ciobanu.
CS „U” Craiova 2: Dică – Ion, Enache, Puţaru – Borta, Şerban, Buzan, Juncu – V. Constantin, Baicu, Mihăilă. Au mai jucat: Manea, Vlădulescu, Ciutică, Trocan, Dinu, Vadasis, Trancă, Markovic, Frăsineanu. Antrenor: Corneliu Papură.
Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu