Simona Halep, locul I WTA, a câştigat turneul demonstrativ de la Hua Hin, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 4 WTA, cu scorul de 6-2, 6-3. Simona Halep a declarat că i s-a transmis că de obicei învingătoarea competiţiei thailandeze se impune apoi la Australian Open.

Halep a arătat aceeaşi seriozitate, aceeaşi disponibilitate la efort şi aceeaşi precizie ca în partida cu Johanna Konta. Românca a speculat mobilitatea mai redusă a adversarei, pe care jucat-o cu mingi catre marginile laterale ale terenului, a servit foarte bine şi s-a apărat cu succes în momentele în care agresivitatea şi jocul rivalei au crescut. Fără arma ei principală, serviciul, şi fără precizie în lovituri, Pliskova s-a înclinat repede în faţa jucătoarei din România.

În prima zi, sâmbătă, Halep a învins-o pe britanica Johanna Konta, locul 9 WTA , cu scorul de 6-3, 6-3, iar Pliskova pe letona Jelena Ostapenko, locul 7 WTA, scor 6-1, 6-4. Konta şi Ostapenko vor juca, tot duminică, finala mică a competiţiei

După acest turneu, Halep va mai petrece cinci zile în Thailanda, sărbătorind Crăciunul şi pregătindu-se pentru sezonul 2018. Simona Halep va începe anul în China, la Shenzhen (1-7 ianuarie), turneu pe care l-a câştigat în 2015.