Declaraţie incendiară a lui Mădălin Mihailovici, CEO Veolia, imediat după meciul Petrolului de la Mioveni. Conform publicaţiei RepublikaNews, Mihailovici a criticat Consiliul Local Ploieşti pentru că tergiversează acordarea bazei sportive de la Crângul lui Bot şi spune că ar putea să mute echipa fanion a Ploieştiului în altă localitate din Prahova.

"Practic, cu tot respectul, nu reuşesc să înţeleg care ar fi motivul pentru care echipa nu este lăsată să-şi facă treaba! Asta este de neînţeles! Pot înţelege să fiu refuzat dacă cer ceva în particular, dar dacă solicităm o decizie vizând binele Petrolului… Echipa fanion a judeţului… Să fim lăsaţi doar să muncim, o facem şi pentru expunerea acestui oraş, ce este aşa de greu? Momentan nu prea vreau să mă gândesc prea mult la scenarii, sunt sătul de scenarita asta de zi cu zi! Dar nici nu pot să nu realizez că trăim în România şi ideile unora – care ne ajung la urechi – ar putea ajunge mari proiecte cu iz electoral!", a spus Mihailovici pentru RepublikaNews.ro

Mihailovici a lansat, pentru prima oară, ideea că ar putea decide să mute Petrolul de la Ploieşti, în condiţiile în care autorităţile locale refuză orice sprijin către clubul sportiv.

"Repet, nu suntem naivi şi cei care conduc oraşul s-au convins de asta! Chiar la vârf şi chiar pe proprie piele! Nu dezvolt, încă! Dar, pentru că aţi vrut o frântură de idee, vă pot spune că încă există un interes major pentru această echipă! Interes, ştiţi dumneavoastră de care, după ce Petrolul a fost salvată şi repusă pe orbita performanţei! Ce aţi zice să vedeţi echipa promovată, succesiv, până la porţile primei divizii şi apoi, brusc, să apară marile interese? Şi să vedeţi, apoi, cum mi se va pune pata să mut Petrolul din oraş? Din oraş, nu din judeţ! Să mergem, de exemplu, la Câmpina! Nu ar fi nicio problemă! Adică mă puneţi să plătesc terenuri de antrenament, nu vreţi să semnaţi contracte ferme pentru a ne putea antrena pe Conpet, pe Vega sau aiurea! În plus, nu doriţi să ne lăsaţi să folosim terenul şi cantonamentul de la Crângul lui Bot… tot timpul apare ceva! Ce ar trebui să facem, să ne antrenăm pe stradă sau la primărie în faţă? Sunt lucruri pe care nu le pot înţelege! Nu am înjurat pe nimeni, nu am deranjat pe nimeni, nu am dat nici în stânga nici în dreapta!", a mai declarat Mădălin Mihailovici

Mai multe declaraţii ale reprezentantului principalului finanţator al Petrolului găsiţi AICI.