Ultima reuniune oficială de trap dinaintea vacanţei de vară le-a oferit, astăzi, patru curse iubitorilor turfului din Ploieşti şi nu numai, două dintre acestea fiind extrem de interesante. „Main event”-ul reuniunii, cursa a treia, „Premiul CSM Ploieşti”, a pus la bătaie 4.800 de lei şi a propus un final incandescent, Shadow Effe şi Depona D’Hermine având nevoie de fotofinish pentru a fi departajaţi. La fel au stat lucrurile şi în ultima cursă, „Premiul Danezul”, în care viteziştii Maybe Baby şi Tajfun au trecut linia de sosire aproape simultan, „fotografia” dându-l câştigător pe primul dintre cei doi.
Câştigătorul „Premiului CSM Ploieşti”, Shadow Effe, a fost recompensat, pe lângă premiul în bani, de 2160 lei, cu o cupă şi o diplomă, acestea din urmă fiind înmânate diverului Mihai Păun de către consilierul local Gheorghe Andrei.
Ca un fapt inedit, în pauzele dintre curse, spectatorii au putut asista la demonstraţii de sărituri peste obstacole, iar copii s-au putut plimba cu poneiul Matilda, momente oferite de noul partener al CSM Ploieşti, Centrul de Echitaţie Domeniul Cailor – Urlaţi, care funcţionează, începând de astăzi, în incinta Hipodromului.
Centrul de Echitaţie Domeniul Cailor – Urlaţi va fi deschis în intervalul marţi – duminică, între orele 8.00 şi 21.00, cu menţiunea că activitatea va fi întreruptă în timpul reuniunilor oficiale de trap.
Tarifele centrului sunt următoarele: plimbare cu poneiul – 10 lei/10 minute; lecţii de echitaţie – 30 lei/30 minute, 60 lei/60 minute sau 500 lei/abonament 10 şedinţe de echitaţie. Centrul este amplasat în zona grajdurilor, accesul făcându-se din strada Ghighiului.
La Hipodromul Ploieşti urmează o vacanţă de aproape două luni, următoarea reuniune oficială fiind programată pe data de 3 septembrie.
Hipodromul Ploieşti, înaintea vacanţei: Shadow Effe a câştigat „Premiul CSM Ploieşti”!
10 iulie 2017
(591 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Dan Bucşa e sincer: “Mi-e ruşine să mă uit în clasament!”
(22 martie 2016)
185 vizualizări
Meciul şi penalty-ul pentru Petrolul!
(8 mai 2014 - Edi MOLDOVAN)
807 vizualizări
Se întoarce Bokila la Petrolul?
(16 februarie 2014)
1063 vizualizări
Lacrimi şi mândrie! Mulţumim ROMÂNIA!
(19 decembrie 2015)
207 vizualizări
Contra merge în China cu doi foşti angajaţi ai Petrolului: Mario şi Peribanez
(3 ianuarie 2015)
666 vizualizări
Petrolul spre prima victorie în deplasare, în miniretur!
(22 martie 2014)
317 vizualizări
1000 de ploieşteni merg la meciul România – Argentina!
(5 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
153 vizualizări
LPF crede că ASA Târgu Mureş va câştiga campionatul
(26 mai 2015)
96 vizualizări
Puţin, chiar şi pentru primul test. CS Blejoi – Petrolul 0-0
(19 iunie 2015)
558 vizualizări
Dacian Varga a fost exclus din lot!
(16 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
569 vizualizări
Gala Fotbalului Românesc: George Puşcaş, cel mai bun fotbalist; Răzvan Lucescu, antrenorul anului
(3 decembrie 2019)
210 vizualizări
Progres Petrolul! Trei puncte şi la Blejoi! Galerie FOTO
(30 august 2016 - Ciprian RADU)
526 vizualizări
Naţionala României va juca pe Ilie Oană
(21 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
1046 vizualizări
Petrolul pune în vânzare bilete pentru meciul cu CSMS Iaşi
(6 martie 2015)
836 vizualizări
Europeni în România. CSU Asesoft – Energia Tg. Jiu 89-81 (50-51)
(15 februarie 2015)
114 vizualizări
Incredibil! Petrolul, 10 mii de lei pentru un meci la juniori, dar Dinamo scapă doar cu amendă după incidentele de pe Arena Naţională!
(13 mai 2015)
555 vizualizări
Altădată titular, acum în afara lotului. Cine nu “prinde” echipa la meciul cu FCSB
(15 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
298 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























