Jurnalul Prahovean anunţa încă de acum două săptămâni că municipalitatea a fost somată să elibereze Sala de Box a Ploieştiului, sală în care maestrul Titi Tudor a antrenat unii dintre cei mai buni boxeri ai României, iar cele mai cunoscute nume sunt Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu.

De această dată, surse din Primăria Ploieşti susţin că autorităţile locale au fost informate că trebuie să elibereze şi să predea sala începând cu data de 15 mai 2017. În plus, până la această dată trebuie achitate utilităţile, adică factura de gaze în valoare de 2.281 lei şi cea de energie electrică în valoare de 492 de lei.

Proprietarii au informat autorităţile locale că pot continua colaborarea doar dacă CSM Ploieşti plăteşte chiria pe minim şase luni. Menţionăm că în acest moment chiria pentru Sala de Box este de 7140 de lei lunar. 

Cum CSM Ploieşti nu are buget pentru a închiria bazele sportive necesare desfăşurării activităţii (cu atât mai puţin pentru a cumpăra Sala de Box) cel mai probabil maestrul Titi Tudor va fi nevoit să pună mănuşile de box în cui, iar Ploieştiul va intra în istoria sportului românesc ca oraşul care a interzis sportul!