Boxerii de la CSM Ploieşti s-au antrenat, astăzi, în centrul oraşului, după ce au rămas fără sala în care îşi desfăşurau activitatea, ca urmare a neaprobării în Consiliul Local, printre altele, a sumelor necesare închirierii sălii de pe Bulevard.

Sub comanda coordonatorului secţiei de box, Titi Tudor, şi a antrenorilor Adrian Pîrlogea şi Iulian Ilie, 20 de sportivi, printre care şi patru fete, şi-au făcut antrenamentul de astăzi sub privirile colegilor de la club – antrenori din cadrul secţiilor de fotbal, baschet, atletism sau patinaj viteză – dar şi ale trecătorilor, care au profitat şi au urmărit şedinţa de pregătire condusă de reputatul tehnician.

„Am ieşit în aer liber, pentru că aceşti copii trebuie să facă mişcare. Din păcate, cei de la primărie nu înţeleg că toţi copiii Municipiului Ploieşti au nevoie de mişcare. Şi am venit ca să fim văzuţi mai bine, pentru că sală nu mai avem, întrucât suntem în întârziere cu plata. Sala de box este a Upetrom, care ne cere banii de chirie, iar primăria nu a alocat bani pentru chirie. Nu mai avem unde să facem sport! Cred că mai am puţin şi mă pensionez, dar aşa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată.

Am trecut pe cele mai mari cluburi, am pregătit cei mai mari boxeri ai României, printre care Doroftei, Vaştag, Bute, Bogdan Dinu, Tănăsie, numai campioni, şi nu credeam că voi ajunge în situaţia ca eu, Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, şi antrenorii mei să ajungem să plângem în faţa primăriei, a aleşilor, ca să ne dea bani pentru mişcarea sportivă a copiilor oamenilor care plătesc taxe şi impozite. Cu toate că o duc prost cu sănătatea, cred că o să recurg şi la greva foamei, tot aici în faţa Primăriei, poate mi se face statuie. Încercăm ca toţi care suntem aici, toţi colegii de la CSM Ploieşti, să le arătăm oamenilor prin ce situaţie trecem şi, poate, pe ultima sută de metri, se va găsi o soluţie pentru a se da bani la sport”,
a spus Titi Tudor.

Prezent alături de câţiva elevi din cadrul secţiei de atletism, coordonatorul Augustin Iancu, a declarat: „Uitaţi în ce situaţie ajungem: conform tuturor legilor care vizează sportul, este legală închirierea sălilor de sport, avem un exemplu lângă noi, la nici 60 de kilometri, unde CSM Bucureşti este bugetat cu mai mult de 30 de milioane de euro anual şi nu are nici măcar o singură bază. Absolut toate bazele sportive pe care le foloseşte le închiriază.

De ce la Bucureşti este legal şi la Ploieşti este ilegal nu o să poată să răspundă nimeni, probabil, din Ploieşti. Degeaba vin şi ne spun de la Bucureşti că problema este la noi, când la noi rămâne doar la nivelul de problemă. Noi nu putem decât să sperăm şi ideea este că trebuie să luăm legătura cu alte instituţii juridice care într-adevăr ar şti să citească legile, pentru că sportul este legiferat – aşa cum este, bine, rău -, dar are o anumită legislaţie, conform căreia funcţionează şi clubul acesta, din 2004. Nu văd cum, după 13 ani, s-a constatat că activitatea clubului este ilegală. Dacă într-adevăr, lucrurile stau aşa, ar trebui să-şi asume cineva. Iar acel cineva este încă în funcţie! Vă spun că ăsta este doar începutul. Dacă nu se rezolvă situaţia, copiii vor veni să se antreneze aici, pentru că la fel stau lucrurile şi la fotbal, copii neputând să se mai antreneze la Conpet, la nataţie, secţie care nu mai poate merge la bazinul unde se plătea chirie… În plus, conform legii, este interzis să plătească părinţii, pentru că, într-o eventuală competiţie, nu scrie pe copii
, ci scrie CSM Ploieşti! Şi este interzis să plătească părinţii activitatea unui club de stat!”

Acţiunea se va repeta în zilele următoare, când sunt aşteptaţi să participe şi sportivi din cadrul altor secţii ale CSM Ploieşti.