La doar 3 ani şi jumătate de la câştigarea trofeului, Petrolul intră în Cupa României de jos, din faza judeţeană. Este, de fapt, ediţia 20172018 a competiţiei, iar galben-albaştrii trebuie să câştige etapa judeţeană pentru a trece la fazele naţionale, începând cu vara anului viitor.
Ca şi participantă în Liga A Prahova, echipa antrenată de Tavi Grigore intră direct în şaisprezecimile etapei judeţene. Conform tragerii la sorţi efectuate la AJF, Petrolul va da piept cu Unirea Teleajen Ploieşti, grupare care activează în eşalonul imediat inferior, Superliga B Prahova, şi se află pe locul secund.
Interesant este că, potrivit ziarului Republicanii, la Unirea Teleajen, evoluează mai mulţi membri ai galeriei Petrolului, inclusiv Bogdan Dinu, unul dintre liderii de la Peluza I.
Partida se va disputa pe data de 3 decembrie. Rămâne de văzut unde şi la ce oră
Programul Cupei:
Sâmbătă, 3 decembrie
Rapid Mizil - CSO Plopeni
AS Măgura Trestioara - CS Cornu
Unirea Teleajen - Petrolul
Sportul Valea Călugărească - Petrolul Băicoi
Real Rio Cocoşeşti - AFC Băneşti-Urleta
CS Brazi Negoieşti - CS Păuleşti
Duminică, 4 decembrie
Speranţa Olari - CS Ceptura
CS Măneşti 2013 Băltiţa - CSO Tricolorul Breaza
Voinţa Livadea - AFC Brebu
Progresul Tomşani - Unirea Urlaţi
Rapid Ibrianu - Unirea Cocorăştii Colţ
Petrolul Ologeni - CS Măneşti 2013 Coada Izvorului
Ştiinţa Albeşti - CS Blejoi
Luceafărul Drajna - CSO Teleajenul Vălenii de Munte
AS Muntenii Câmpina 2016 - AS Tufeni Băicoi
Voinţa 2009 Gornet - Avântul Măneciu