Meciul cu CS Cornu  rămâne ca etalon în ceea ce priveşte gradul de dificultate, dar Petrolul a mai servit, azi, o mostră din cealaltă parte a Ligii A Prahova, cea cu pretenţii şi care nu se topeşte doar la gândul că dă piept cu galben-albaştrii.

Robusteţea echipei adverse, terenul - nu greu, ci imposibil -, tactica bună implementată de Florin Stăncioiu dar – e drept - şi ratările lupilor au dus la un egal care, cum spuneam, le face mai mult bine, decât rău ploieştenilor.

Foarte motivată la duelul din Parc, echipa gazdă mizat pe contraatac, dar a înscris din lovitură liberă, una - ce-i drept - perfect executată de Toader.

Era minutul 51, după o primă repriză dominată de galben-albaştri, în contul cărora, până atunci, fuseseră îndesate o groază de ocazii la poarta lui Iscru.

Lupii au egalat suficient de repede pentru a-şi lăsa timp şi de golul al doilea. După reuşita lui Jipa însă, Petrolul s-a întors în caruselul ratărilor. Pripeala, neatenţia, ghinionul, barele porţii lui Iscru au păstrat tabela neschimbată.

Petrolul joacă în etapa viitoare, sâmbătă, acasă, cu o altă echipă bună a Ligii A Prahova, AS Băneşti Urleta.

Este şi aici o chestiune de nuanţă, pe care jucătorii Petrolului trebuie să o prindă: ca viitoare echipă la Liga a III-a, Petrolul nu ar trebui să se împiedice nici măcar în meciurile cu formaţiile mai răsărite ale judeţului. Sau poate să se poticnească, dar cu condiţia ca, la promovare, să mai schimbe lotul!

 

 


Tricolorul Breaza - Petrolul 1-1 (0-0)

 Au marcat: P. Toader (51)/M. Jipa (62).

Tricolorul: Iscru - Brânzea, Al. Neagu (cpt), Soreanu, Vancea, M. Muşea - P. Toader, L. Georgescu, M. Duricu - G. Oprea (46 Năftănăilă), I. Oprea (78 Urdea; 89 V. Plumb). Antrenor: Florin Stăncioiu.

Petrolul: Chiş - Olaru, Prunescu, D. Chiriţă, Velisar - V. Butufei (78 Crăciun) - I. Dumitrescu, Cl. Tudor, Niţescu (61 S. Petre), D. Nae (46 D. Gheorghe) - Ad. Vintilă (57 Jipa). Antrenor: Octavian Grigore.

Arbitri: Ionuţ Neagu (Poienarii Apostoli) - Doru Petre (Bucov) şi Gabriel Răduţă (Ploieşti).

Observator AJF: Mihail Ionescu (Ploieşti).