Asociaţia Diaspora Galben-Albastră a remis un comunicat în care avertizează Primăria Ploieşti că o va acţiona în judecată în cazul în care gazonul se va deteriora ireversibil şi dacă nu vor fi luate toate măsurile pentru recondiţionarea acestuia prin metodele recomandate de specialişti.

Şi cei de la Petrolul se tot plâng de starea terenului şi au făcut-o şi la conferinţa de presă de astăzi. Sebi Tudor a declarat că gazonul este de Divizia C şi că jucătorii s-au enervat la antrenamentul de săptămâna aceasta că le sărea mingea în mână. Lăsând la o parte faptul că este posibil ca unora să le fi sărit mingea de fotbalişti ce sunt, aşa cum le sare şi pe terenuri mai plate şi mai pufoase decât cel de la Ploieşti, presiunea pusă de câteva conferinţe de presă încoace este oarecum neavenită.

Dacă  suporterii, în mare pare contribuabili în Ploieşti, au dreptul să conteste activitatea oricărei instituţii publice din oraş, cei de la Petrolul uită prea uşor faptul că n-au plătit chiria mult timp şi că datoria rezultată a fost de peste 300.000 de euro. E ca şi cum ai sta cu chirie într-un apartament, nu ţi-ai îndeplinit obligaţiile asumate de atât amar de timp , dar îi baţi obrazul proprietarului că s-a rupt parchetul sau că s-a crăpat peretele. 

De partea cealaltă, responsabilii din partea Primăriei au declarat pentru mai multe publicaţii prahovene că legea nu le permite să investească atât timp cât obiectivul, stadionul adică, a mers în pierdere.

Autorităţile se apără prin faptul că gazonul şi stadionul nu pot fi dezvoltate, ci întreţinute în acest moment cu cheltuieli minime pentru că nu poate fi altfel. Nu le permite legea tocmai din cauza acelei datorii istorice.

Ideea e că SGU sau Primăria nu pot fi luate de guler de Petrolul, atât timp cât clubul nu a plătit chirie în valoare de peste 300.000 de euro şi, mai important, nici nu o va mai plăti vreodată, suma urmând să fie suportată de la bugetul local, adică din banii ploieştenilor. De asemenea, nici echipa Petrolul nu poate fi dată afară de pe stadion şi nici nu poate pleca de bunăvoie. Ar fi ridicol.

Şi atunci, ce facem? Cel mai bine ar fi ca ambele părţi să facă un efort. Cei de la Primărie să ia mai din pripă ciuperca sau alte probleme şi să lupte cu ele, chiar şi în condiţii de cheltuieli minime, iar cei de la Petrolul să se vaite mai puţin şi să facă mai multe pentru fotbal.

În orice caz, până acum nicio echipă nu s-a plâns că a luat bătaie pe stadionul Ilie Oană din cauza terenului…

Foto: fcpetrolul.ro