În semn de mulţumire pentru sprijinul acordat, Petrolul va organiza, la meciurile de pe teren propriu, diferite evenimente la care sunt invitaţi să participe fanii.

La meciul cu Unirea Urlaţi programat sâmbătă de la ora 17.00, lupii din tribune vor avea ocazia să-şi demonstreze talentul la fotbal.

 

“Petroliştii le-au pregătit o serie de surprize suporterilor care îi vor susţine, sâmbătă după-amiază, la meciul de pe „Ilie Oană”, cu Unirea Urlaţi (ora 17.00).

Astfel, în pauza jocului, va fi organizat un concurs, în cadrul căreia trei dintre spectatori vor avea ocazia să-şi demonstreze calităţile fotbalistice, la bătaie fiind puse câteva premii tentante oferite în parteneriat cu firma Decathlon. Desemnarea celor trei suporteri care vor păşi pe gazonul arenei „Ilie Oană” se va face prin tragere la sorţi, în baza locului ocupat în stadion şi a seriei inscripţionate pe biletul de meci sau pe abonamentul procurat pentru acest sezon. Şi pentru ca momentul să fie unul special, concurenţii vor beneficia şi de încurajările trupei de majorete Happy Dance, fetele urmând să „încingă” atmosfera în pauza confruntării de mâine după-amiază.

Destule motive, astfel, pentru ca, şi la acest joc, să fiţi alături, în număr cât mai mare, de băieţii noştri, sprijinul suporterilor fiind esenţial pentru noua echipă a Ploieştiului, la acest început de drum. Tichetele pentru jocul dintre Petrolul 52 şi Unirea Urlaţi sunt disponibile la casa stadionului „Ilie Oană”, astăzi până la ora 17.30, iar mâine până la ora de start a confruntării. Vă aşteptăm!”, se arată într-un comunicat al clubului.