Avocatul George Botez, consiler local din partea PSD, a explicat astăzi, într-o conferinţă de presă, care este opinia grupului PSD-ALDE cu privire la problematica mărcii Petrolul şi la acordarea acesteia asociaţiei Petrolul 52. Botez a făcut referiri şi la incidentele din timpul şedintei extraordinare de vinerea trecută în care unii dintre suporterii Petrolului au avut un comportament agresiv, ameninţând că le vor da foc aleşilor sau că vor rupe scaunele pe ei.
„Niciodată PSD sau ALDE nu au spus că se opun, însă modul în care primarul Dobre a încercat să ne pună în faţa unor decizii pe care domnia sa le luase în spatele uşilor închise cu alte persoane decât cu consilierii a generat o reacţie normală. Nu vrem să lucrăm sub ameninţare, sub presiune, cu telefoanele setate pe 112, să fim presaţi să votăm un proiect care nu exista la mapă, iar când a fost adus era neavizat de comisiile din primărie.
În campania electorală, am anunţat că dorim valorificarea mărcilor municipalităţii, printre ele fiind şi marca Petrolul Ploieşti. Valorificarea înseamnă punerea în valoare prin acordarea ei unei structuri care să poată reprezinte fotbalul ploieştean.
Sunt două mari probleme care trebuie rezolvate. Marca trebuie inclusă în patrimoniul primăriei, aşa cum au susţinut cei de la juridic în mod corect, ca urmare a unei evaluări. Această evaluare nu înseamnă că vom cere bani celui căruia i-o vom da. Dar este o condiţie sine qua non. Şi mai e o condiţie ca respectiva asociaţie, în speţă Petrolul ’52, să funcţioneze în mod legal şi să fie declarată utilitate publică. În momentul în care aceste două condiţii sunt îndeplinite, marca poate să plece fără probleme.
Evaluarea nu are nicio legătură cu valoarea taxelor prinse la OSIM. Sunt două lucruri total diferite. Nuu ne opunem niciunui proiect care respectă prevederile legale, chiar dacă o parte din suporteri au avut un comportament lipsit de decenţă.”