Tenismenul Florin Mergea, medaliat cu argint alături de Horia Tecău în proba de dublu la Jocurile Olimpice, a scris, sâmbătă, pe Facebook că ar da toate trofeele din carieră pentru medalia de aur la Rio de Janeiro.

"E 5 dimineaţa şi nu am cum să dorm. Dacă aş putea, aş da toate trofeele pe care le am pentru un singur punct la mometul potrivit, pentru medalia de aur. Aşa cum am spus şi la interviuri, a fost cel mai greu şi important meci din cariera mea şi în acelaşi timp este singurul meci după care am ieşit şi am spus: <Am dat tot>....mult sau puţin, nu ştiu..... dar am dat tot. Am avut în fata un Rafa (n.r. - Nadal), care deşi nu e la capacitatea de acum câţiva ani, nu a greşit aproape deloc şi ne-a făcut mereu să dăm încă o lovitură în plus. Un Marc Lopez care are anul carierei şi care mereu a jucat foarte bine alături de Nadal. Fără antrenament pe central şi fără să jucăm în condiţii favorabile stilului nostru, am dat tot şi am fost foarte aproape. Am luat medalia de argint, într-un sport în care noi nu ar trebui să existăm", a scris Mergea.

Tenismenul român a precizat că el şi Horia Tecău au arătat tuturor că pot juca la cel mai înalt nivel: "E adevărat, am intrat în istorie, dar pentru mine cel mai important lucru a fost experienţa de a reprezenta România la cel mai mare eveniment de pe glob. Să aduc o medalie României e un privilegiu şi o onoare, pe care puţini o cunosc şi o simt cu adevărat aşa cum am făcut-o noi mereu. Împreună cu Daiana (n.r. - soţia sa) am plecat de la zero absolut acum cinci ani şi am trecut prin atât de multe că nu mi-ar ajunge câteva cărţi dacă ar fi să povestim tot. Important, pentru noi, este că am reuşit să ajungem aici, la Rio, să vă aducem o bucurie vouă, românilor, cei care aţi stat cu sufletul la gură indiferent de oră şi ne-aţi susţinut şi aţi trimis sute şi sute de mesaje. O să ne facem timp zilele următoare să vă răspundem fiecăruia, pentru că şi noi vă respectăm la fel cum o faceţi şi voi. Cred că împreună cu Horia am arătat tuturor ceea ce putem face împreună, la cel mai înalt nivel. În sfârşit am atins parte din potenţialul nostru care a fost vizibil încă de la juniori".

Florin Mergea a mulţumit tuturor pentru susţinere şi a felicitat echipa de handbal a României, care a învins Spania în faza grupelor: "Aş vrea să mulţumesc în mod special echipei noastre: Andrei Pavel, Dragoş Luscan, Răzvan Itu, Federaţiei Române de Tenis şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Vrem să mulţumim direct delegaţiei române de aici de la Rio pentru susţinerea din tribune, atât sportivilor cât şi oficialilor. Tuturor reprezentanţilor media care au răguşit odată cu noi şi care au stat la meciuri indiferent de oră. Ne-am simţit ca la noi acasă în toate meciurile şi suportul lor s-a văzut în evoluţiile noastre. Felicitări fetelor de la handbal pentru victoria de azi şi baftă în continuare. Aţi fost magistrale azi şi toţi am simţit prezenţa voastră şi a celelorlalţi sportivi ai României care ne-au susţinut din tribună. Aşa se încheie primele noastre Jocuri Olimpice şi nu rămânem decât cu un singur gând, acela de a aduce ţara noastră pe cele mai înalte trepte ale sportului şi de acum încolo".

Florin Mergea şi Horia Tecău au adus, vineri noapte, a treia medalie pentru România la Jocurile Olimpice, după ce au obţinut argintul, fiind învinşi de Rafael Nadal şi Marc Lopez, la tenis, în finala de dublu masculin din cadrul JO de la Rio.

Tecău şi Mergea au fost învinşi de Nadal şi Lopez, scor 6-2, 3-6, 6-4.

Aceasta este a treia medalia pentru România la JO, după aurul de la spadă feminin şi bronzul la haltere, obţinut de Gabriel Sîncrăian la categoria 85 de kilograme.