Alţi doi dintre jucătorii care au făcut parte din lotul lupilor s-au prezentat la antrenementele altei echipe. Ioan Filip şi Ciprian Vasilache se pregătesc cu FC Viitorul. Cel de-al doilea nu reprezintă nicio pierdere, însă, pe Filip, oficialii Petrolului ar fi dorit să-l păstreze. Mijlocaşul a insistat însă să plece.
În ceea ce-l priveşte pe Vasilache, acesta a marcat un gol împotriva Viitorului în meciul pierdut de Petrolul acasă, pe stadionul Ilie Oană, cu scorul de 1-2. Vasilache a înscris în minutul 89, după care a dat la adversar sau afară toate mingile care au trecut pe la el, timp de câteva minute, până la finalul meciului.
Cea mai mare performanţă a lui Vasilache la Petrolul a fost însă ratarea penaltiului cu Gaz Metan, deşi nu el fusese fotbalistul desemnat să bată lovituri de pedeapsă.