Ideea principală a conferinţei de presă de azi, cea în care suporterii au apărut pentru prima dată ca organizaţie unică, vizează direct renaşterea Petrolului. La unison, lupii galbeni au spus clar că susţin proiectul care va deţine marca Petrolul.

Alta, tot importantă, este că fanii doresc măcar o reprezentare simbolică în structura viitoarei entităţi. De aici rezultă o a treia idee notbalilă: Sprijinul suporterilor este condiţionat tocmai de participarea suporterilor la discuţiile legate de înfiinţarea şi organizarea noii echipe.

                                                 ***

Aşadar, din partea organizaţiei unice a lupilor galbeni, Uniunea Suporterilor Petrolişti, la conferinţa de presă au participat: George Andone şi Alexandru Irimioiu (Asociaţia Diaspora Galben-Albastră), Cosmin Vasile (Gruparea Bari Boca), Ionuţ Truţă (Gruparea Uniţi Pentru Ploieşti), Mugur Oprescu (Liga Suporterilor „Constantin Tabarcea”), Dragoş Machiţescu (Asociaţia „Nodul Petrolist”), Toma Ozkan (Gruparea Young Boys), Octav Preda (Liga Suporterilor „Lupii Galbeni”), Robert Burlacu (Hooligans) şi Andrei Pană (Gruparea „United”).

Hotărârile vor fi luate în cadrul unui consiliu care va reuni câte doi membri ai fiecăreia din cele 10 facţiuni.

 

DECLARAŢII:

 

Octav Preda:

Planul nostru este să reuşim să identificăm care va fi cel mai bun proiect pentru echipă. Vrem să fim implicaţi în viaţa echipei. Au fost acele donaţii din finalul sezonul trecut, parte din sume ajungând la asociaţia condusă de Cristi Vlad, care se ocupă de soarta Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului. Noi vrem să ajutăm efectiv echipa din punct de vedere financiar, să avem un cuvânt de spus şi să fim parte integrantă la deciziile care se iau. Vom vedea care plan ne va reprezenta cel mai mult. Până acum, am asistat doar la povestiri, nu la un plan concret prezentat de cineva. Aşteptăm să vedem spre ce variantă ne îndrptăm sprijinul. Poate la liga a IV-a, noi, suporterii, vom participa cu 3-5% din buget.  După cum aţi văzut, nu e înghesuială la susţinerea financiară. Singurii care au vorbit despre bani au fost Costin Ene şi Adi Nistoroiu. Liga a IV-a pare varianta cea mai bună. În ceea ce priveşte Petrolul 52, problema este cu denumirea în primul rând, pentru că noi vrem FC Petrolul. Nu avem nimic cu fostele glorii, iar dacă ele consideră că e ok să meargă înainte cu Petrolul ’52 şi să aibă susţinerea a 50 de fani, pot începe acest proiect.

 

Mugur Oprescu:

Planul nostru este acela de a susţine acea entitate care va deţine marca Petrolul. Nu avem nimic pentru un proiect sau altul, ci vom ţine cont doar de acest aspect. Vom susţine însă condiţionat. Condiţionat în primul rând de prezenţa noastră la discuţiile premergătoare constituirii acestei entităţi, indiferent cum va fi ea, SRL, Asociaţie Sportivă, SA. Evident, dorim ca discuţiile să aibă ca finalitate participarea efectivă a Uniunii Suporterilor Petrolişti la structura care va guverna activitatea clubului. Nu vom dicta pe banii altora, dar vrem să avem o participare măcar simbolică în structura clubului, să fim parte activă ca să putem vedea dinăuntru ceea ce se întâmplă în cadrul clubului. Ne bucură faptul că a ajuns marca Petrolul la Primărie şi ne dorim să avem o întâlnire cu factorii de decizie pentru a afla ce planuri au.

Important va fi şi să avem înţelepciunea necesară să trecem pentru micile inadvertenţe care pot apărea. Să trecem peste anumite orgolii care pot ieşi la suprafaţă în anumite momente. Să rămânem uniţi acum la greu, ca şi atunci când Petrolul va fi la bine. Ne-am bucura ca acel proiect la care vom adera să aibă audienţă din partea tuturor iubitorilor de Petrolul şi fostele glorii să vină alături de noi pentru că ar fi reconfortant ca oamenii care au făcut istorie să fie alături de noi. M-aş bucura ca toţi cei care iubesc Petrolul să fie alături de idealurile noastre.

 

Dragoş Machiţescu:

Am făcut protocolul acesta pentru a le da de înţeles că ne-am unit şi vom fi alături de cei care vin cu un plan viabil, indifirent cine este. Vrem să luăm parte la preconstituirea societăţii, asociaţiei sportive, pentru că vrem să ştim exact ce se va trece în statutul acesteia. Noua echipă va trebui să o ia probabil că din Liga a IV-a, că nu vrem să se forţeze lucrurile.