Eliminarea Petrolului din playoff-ul Europa League nu trebuie amplificată. Este o realitate, care a produs o dezamăgire, dar nu trebuie exagerată. În definitiv, ţine de normalitate, dacă nu ne minţim! O echipă care doar de doi ani participă în Europa League avea nevoie şi de o doză de şansă, nu neapărat în joc, cât mai ales la tragerle la sorţi.
Petrolul a trecut de Viktoria Plzen, o forţă în Europa în ultimii ani şi a dat peste Dinamo Zagreb, o echipă care joacă pentru al 10-lea an la rând în grupele competiţiilor continentale. Mai mult, şi cu cehii şi cu croaţii, Petrolul a avut ghinionul de a juca primul meci acasă.
Sigur, unii vor spune că şi Astra joacă tot de doi ani în Europa şi a ajuns în grupe, dar în cazul Astrei vorbim şi despre o doză mare de şansă, pe care Petrolul nu a avut-o. Adică, sincer, să prinzi pe Lyon atât de slabă, e o chestiune de şansă, fără îndoială. Ca să nu mai spun că bara francezilor din minutul 81, în meciul de la Giurgiu, tot de bafta Astrei a ţinut!
Petrolul, faţă de sezonul european trecut, a făcut paşi înainte. Nu s-a mai făcut de râs în niciun meci, aşa cum s-a întâmplat cu Swansea, ba chiar a bifat un rezultat istoric, câştigând cu 4-1 la Plzen. Mai mult, atenţie!, Petrolul este singura echipă românească participantă în Europa care a marcat în toate meciurile pe care le-a jucat! Ceea ce nu este puţin lucru!
Construcţia europeană a Petrolului pare una care urmează paşi logici. Se apropie uşor, dar sigur, de o echipă care atunci când va face pasul în grupe nu va fi o apariţie efemeră, ca Pandurii, acum doi ani sau ca Astra, în acest sezon.
Până la urmă, uitându-se la partea plină a paharului, Petrolul trebuie să tragă profit din faptul că Steaua şi Astra se vor irosi în meciuri europene, în timp ce lupii îşi vor canaliza toată energia pentru competiţiile interne. Atenţie, însă! Trebuie să existe profit pentru Petrolul în acest sezon, pentru că, altfel, înseamnă că echipa nu este aşa de puternică precum o văd ploieştenii. Mingea e în terenul Petrolului, acum, şi dacă va pierde titlul, e doar vina ei!