Franţa, Elveţia şi Albania ne-au arătat la Euro cine suntem cu adevărat. O echipă care s-a remarcat prin muncă în meciul de deschidere, care trebuia să fie bătută de Elveţia şi care a fost învinsă de Albania.

Spre deosebire de celelalte naţionale din grupă, România a înscris gol din acţiune doar la reclamele din pauza meciurilor. Rămânem cu cele două goluri ale lui Stancu din penalti şi cu impresia că mai mult nu meritam.

Naţionala asta a României e ca o etichetă fără adeziv care nu se lipeşte pe nimic, în ciuda efortului susţinut al suporterilor care-şi pun cu mândrie culorile pe frunte şi emblema la piept.

Dar, dacă stai să te gândeşti bine., până la urmă, meciurile României nu mai sunt sărbători ale fotbalului românesc de pe vremea lui Hagi. Ce vedem acum e un fals, o piesă de teatru absurd fără nicio valoare în care ei nu pot să joace, iar noi ne facem că ne place, credem, sperăm, combatem, ţinem cu ei.  

Când te bate Albania şi te dă afară de la Euro, iar tu, ca selecţioner, declari că nu  a fost o seară neagră şi pleci nervos de la interviu, nu mai e nimic de spus.

Puneţi steagurile şi fularele alea cu România bine pentru multă vreme şi uitaţi-vă, de-acum liniştiţi la Euro!  Să joace cine merită!