CSM Bucureşti a învins, scor 29-26, după prelungiri şi executarea aruncărilor de la şapte metri, pe ETO Gyor, în finala turneului Final Four de la Budapesta şi a câştigat trofeul Ligii Campionilor, chiar în sezonul de debut.

 

Declaraţii:

Aurelia Brădeanu:

”Sunt atât de fericită, nu pot să mă exprim. Atât de mult mi-am dorit lucrul acesta, să câştig Liga Campionilor! Sincer, nu mai speram la un moment dat. Uşor-uşor, echipa a început să meargă şi am început să cred în acest lucru. Tot meciul am crezut că putem câştiga Liga Campionilor, ştiam că va fi ziua noastră. Mă duceam spre linia de 7 metri şi simţeam că mi se face rău de emoţii. Dar am spus, indiferent ce se întâmplă, mă duc şi dau cât pot de tare, nu mă uit la poartă. Mi-am stabilit o parte anume a porţii unde să trag, în partea dreapta a portarului pot să dau mult mai tare decât în stânga. Şi asta am făcut! Am izbucnit în plâns de fericire pentru că am câştigat Liga Campionilor, după atâţia ani de muncă. Cred că au meritat şi acele finale pierdute pentru că aceasta este cea mai importantă”.

Iulia Curea:  

"Încă nu realizez, e magnific tot ce s-a întâmplat, încă nu-mi vine să cred. Pot spune că doar spiritul de luptă ne-a făcut mai norocoase decât ele. Echipa a contat. Sincer vorbind, nici nu cred că am auzit suporterii maghiari. Doar pe românii noştri. Şi pentru ei am câştigat acest trofeu", a spus Curea la Digi Sport.

Kim Rasmussen (antrenor CSM):

"Sunt foarte relaxat. Mă bucur de acest moment, am vrut să câştigăm. În prelungiri deja eram câştigători. Am ales să mă relaxez şi am vrut să le transmit asta fetelor. Să se bucure de acest moment. E greu de crezut ce am realizat în acest sezon. Să câştigăm aici la Budapesta este ceva excepţional. Fanii noştri au fost fanstastici. A fost un sezon extraordinar şi cu naţionala Poloniei şi cu CSM-ul. Acum ne vom bucura. Încerc în anumite momente să le ajut pe fete cât de mult pot de fiecare dată când au nevoie de mine".

Oana Manea:

"Înainte de meci simţeam că nu pot să respir, dar am trecut peste. Să aduci cupa la Bucureşti este ceva extraordinar. Alţii s-au chinuit ani de zile, iar noi într-un singur an am reuşit. Aşteptăm să vină cât mai multă lume, toată România cred că este bucuroasă pentru ce s-a întâmplat, nu ştiu dacă a fost vreodată trofeul Ligii în România. Am format o echipă, n-am mai fost valori individuale, iar acest lucru s-a văzut.

Alexandru Dedu (preşedinte FRH):

"Este o confirmare a faptului că dacă un colectiv vrea să facă sport şi e finanţat şi coerent se întâmplă lucruri de genul ăsta. Sper să fie un mesaj pentru cei care pot lua atitudine şi să finanţăm sportul corect, fără interpretări. E un rezultat imens, este fantastic! Iată că handbalul românesc feminin leagă nişte rezultate, încântă România şi sper că acest sezon fantastic să fie continuat şi la Olimpiadă.

Sper din suflet să conştientizeze ce au făcut. Sunt între ele fete care au câştigat deja Liga Campionilor, sunt fete care au câştigat medalii la Campionate Mondiale sau Europene.".

 

CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor, la sezonul de debut în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi. CSM Bucureşti este a treia echipă din România care cucereşte acest trofeu, primul în actualul format, după Şiinţa Bucureşti (1960-1961) şi Rapid Bucureşti (1963-1964).

CSM Bucureşti: Pessoa, Grubisic, Iordache - portari; Gullden 15, Curea, Rodrigues 2, Jorgensen, Vărzaru 1, Bazaliu, Brădeanu, Torstensson 3, Nan, Vetkova, Martin 4, Manea 3, Fisker. Antrenor: Kim Rasmussen.

ETO Gyor: Grimsbo, Kiss - portari; Knedlikova 1, Alstad, Loke 8, Hudak, Harsfalvi, Gorbicz 1, Kovacsics 3, Sulland 3, Lakatos, Amorim 5, Orban, Groot 4, Broch 1, Toth. Antrenor: Ambros Martin.

MEDIAFAX