Prezent la conferinţa de presă organizată astăzi, fundaşul dreapta Alexandru David a spus că nu-şi poate explica faptul că Petrolul nu reuşeşte să câştige. “Noi băgăm piciorul la minge, suntem motivaţi, ne pregătim bine, Încercăm să creştem la fiecare meci, să punem în practică ce pregătim la antrenamente, muncim cu toţii dar, din păcate, nu ne iese ceea ce ne propunem şi la jocurile oficiale. Cred că este vorba şi de un blocaj psihic, dar, cu o victorie, vom căpăta încredere şi vom avea un moral mult mai bin pentru următoarele partide. Mai sunt multe puncte puse în joc, avem în continuare şanse să ne salvăm, dar este foarte important meciul de mâine seară şi vom face tot posibilul să-l câştigăm”.
A băga piciorul la minge nu înseamnă neapărat a câştiga meciul, a obţine puncte, a salva echipa de la retrogradare. Ba, în sensul larg al expresiei, poate însemna, de exemplu, şi a fi cu ochii în patru după adversar şi a nu te lăsa surprins ca pe maidan, la un aut, cum s-a întâmplat la Timişoara!
Sau, revenind chiar la sensul de bază, înseamnă, cu siguranţă, a NU băga mâna în prima centrare mai de Doamne-ajută a adversarului, ca la Botoşani. De fapt, ca să zicem aşa, când bagi piciorul, îl bagi degeaba, dacă nu o faci cu cap...
Mâine, la meciul cu CSMS Iaşi, petroliştii îşi joacă foarte probabil cam ultima şansă de a băga piciorul cu folos.
E o şansă de acum ori niciodată pe care n-ar trebui să o irosiţi, dacă ziceţi că sunteţi atât de bine pregătiţi! Ce faceţi, băgaţi piciorul la minge cum trebuie sau vă băgaţi piciorul?