Cel mai probabil, Petrolul nu va putea miza nici la Botoşani pe Victor Astafei. Fotbalistul se află în litigiu cu Adana, fosta sa echipă, iar FIFA va trebui să ia o decizie în acest caz. Astafei se teme că alegerile vor întârzia şi mai mult luarea unei decizii.

“Aştept în continuare, nu am ce să fac. Există o contestaţie care trebuie soluţionată, iar acum, cu alegerile (n.r. – la preşedinţia FIFA), este posibil ca lucrurile să mai întârzie. Eu mă antrenez şi voi fi pregătit atunci când voi putea să joc”, a declarat jucătorul.

Pe lista celor care nu pot evolua la Botoşani se mai află fundaşul dreapta David, în locul său urmând să joace, cel mai probbail, Mişelăricu.

Beţa va intra în lot de la meciul următor. Varga a fost trimis să se antreneze cu juniorii, în timp ce Marinescu a cerut rezilierea contractului şi nu mai participă la program.

Partida de la Botoşani este programată vineri, de la ora 20.30.