Fără să uităm clasamentul, fără să uităm de Voluntari şi Chiajna, de imaginea cu Tudose înfipt în centrul liniei de 16 metri în timp ce Budescu rămas singur înscria golul al doilea al meciului cu Astra, de Pulhac şi dublu-faultul în careu de la partida cu Botoşani, de Gnohere care i-a luat golăneşte mingea din mână lui Pecanha, fără ca arbitrul Comănescu să fluiere, fără să uităm de câte şi mai câte, vă invit să ne uităm la ce a fost, de fapt, Petrolul şi ce ar trebui să fie.

Flacăra speranţei esteîntreţinută tocmai de acest trecut mai apropiat sau îndepărtat, de tradiţia pe care suporterii nu-o vor uita niciodată, chiar dacă acum nici tribunele nu mai sunt la fel de calde. A fost însă o vreme, când stadionul Ilie Oană nu era un OZN, ci un adevărat vulcan galben-albastru. Aşa a fost odată Petrolul.