Petrolul are datorii, iar SPFL a făcut o solicitare de trecere la faliment. Este posibil ca şi alţi creditori să facă acelaşi pas (detalii AICI).
La nivelul echipei însă, toată această situaţie nu se simte atât de tare. Iată cum a comentat Mihai Stoichiţă: “N-am ştiut că s-a cerut falimentul clubului. Dar, din ce văd eu, se fac nişte eforturi financiare importante ca noi să facem deplasările în condiţii bune. Adică nu mergem cu trenul, nu plecăm în ziua meciului, avem condiţii bune de cazare. Mai departe, ce se întâmplă la nivel de plăţi ale datoriilor pe care le are clubul, nu ştiu, nu pot să comentez”, a spus Stoichiţă, la conferinţa de presă de sâmbătă.
Pulhac a vorbit şi el despre acest aspect. “Ca jucător, nu are de ce să mă afecteze. Oricum, majoritatea cluburilor au probleme cu banii. Este o situaţie foarte des întâlnită în România. Multe echipe au datorii atât la stat, cât şi în alte părţi”, a punctat fundaşul stânga.