Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat în turul al treilea al Openului Statelor Unite, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, învingând-o în două seturi, 6-3, 6-4, pe Katerina Bondarenko din Ucraina, într-o partidă disputată joi la Flushing Meadows.
Halep (24 ani), a doua favorită a competiţiei de la New York, şi-a asigurat un cec în valoare de 120.200 dolari şi 130 de puncte WTA în urma acestei victorii, pe care a obţinut-o după o oră şi 17 minute de joc.
Reprezentanta ţării noastre o va avea ca adversară în turul următor pe câştigătoarea partidei dintre americanca Sherby Rogers şi japoneza Kurumi Nara.
Bondarenko (29 ani), numărul 104 mondial, a revenit anul acesta în circuit, după o pauză de trei ani, perioadă în care a dat naştere unui copil şi s-a dedicat familiei. Ea a trecut prin calificări pentru a ajunge pe tabloul principal, după ce în 2009 a reuşit să ajungă până în sferturile de finală la US Open.
"Meciul a fost dificil, iar ea a juca foarte bine. Revenirea sa este impresionantă", a recunoscut Halep. "Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, însă a fost suficient pentru a atinge turul al treilea", a adăugat jucătoarea română.
Înainte de a sosi la New York, pentru a participa la US Open, Simona Halep a disputat şi a pierdut finalele turneelor de la Toronto şi Cincinnati, fiind considerată una dintre puţinele jucătoare, dacă nu singura, care o poate împiedica pe americanca Serena Williams, numărul unu mondial, să câştige al patrulea titlu consecutiv de Mare Şlem în acest an, după cele de la Australian Open, Roland-Garros şi Wimbledon.