Ca Petrolul să joace bine şi să aibă pretenţii la primele locuri, trebuie schimbată echipa, nu doar antrenorul. Presaţi, desigur, şi de rezultate, lupii au jucat curajos, mai ofensiv, profitând şi de faptul că fotbaliştilor lui Şumudică le-a venit pofta de joc mai târziu. Sebi Tudor i-a dat mai multă libertate lui Zoubir pe care, de altfel, l-a şi jucat la locul lui, în spatele vârfului Lemnaru. Zoubir nu a jucat rău în prima repriză, a fost cel mai periculos jucător al lupilor, numai că şi-a trimis toate şuturile pe colţul scurt. N-a încercat deloc să-l întindă pe Lung şi, evident, i-a uşurat sarcina.
În plus, între Lemnaru şi spectatori n-a fost nicio diferenţă. Câte mingi au ajuns în tribună,atâtea au fost jucate şi de noul atacant al Petrolului…
În fine, cu un lot care seamănă la joc cu cel pe care l-a avut Petrolul timp de doi ani, Astra a lăsat impresia că poate arunca posesia şi ocaziile ploieştenilor la coş şi că poate înscrie în orice moment. Drept dovadă, una-două înjurături trimise de Şumudică la punct fix i-au trezit pe elevii săi. La cel de-al treilea corner consecutiv (seria a început de la şutul lui Budescu respins în bara transversală de Pecanha), Budescu i-a pus mingea pe cap lui Dandea şi astfel, gruparea din Giurgiu a deschis scorul (36).
Ghinion curat, ar fi zis Selymes. Mai ales că, la doar un minut, Peteleu a scos un penalti, iar Varga a tras prost, a fost ghicit de Lung şi a ratat.
De fapt, nu e atât ghinion, cât lipsă de valoare. Nu pentru Liga I, în general, ci pentru obiectivul asumat de conducere şi de cuplul Joiţa-Selymes, calificarea în playoff. În momentul de faţă, Petrolul este o echipă care poate lupta doar în playout.
Oricât de mult ţi-ai dori, oricât ai vrea să duci jocul spre poarta adversă, când ratezi nu una, ci două lovituri de pedeapsă, nu meriţi puncte. Da, Petrolul a mai avut un penalty în minutul 68, iar Marinescu a trimis pe lângă poartă.
Petrolul – Astra Giurgiu 0-1 (0-1)
Marcatori: Dandea (36)
Petrolul: Pecanha – Peteleu (59 Chiriţă), Benga, Tudose, Porret – Marinescu (82 Rusu), Bucşa – Farina, Zoubir, Varga (79 Nepomuceno)– Lemnaru. Antrenor: Sebi Tudor.
Astra: Lung jr. – Queiros, Găman, Geraldo, Morais – Dandea, Boldrin – Enache (77 Ioniţă), Budescu, De Amorim – Alibec (70 Florea). Antrenor: Marius Şumudică.
Arbitri: Cristi Balaj (MM) – Adrian Ghinguleac (B), Alexandru Cerei (CJ). Obs: Marin Petrache (GR), Ionel Popa (IS)