Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, vineri, cu scorul de 0-6, 6-3, 6-1, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 6, calificându-se în semifinalele Rogers Cup, competiţie din categoria Premier 5.
Halep a obţinut, după o oră şi 40 de minute de joc, victoria cu numărul 300 din carieră, urmând a disputa a 25-a semifinală la un turneu WTA.
Agnieszka Radwanska este deţinătoarea trofeului la Rogers Cup. După această partidă, scorul întâlnirilor directe dintre Halep şi Radwanska a devenit 4-4.
În penultimul act al turneului de la Toronto, Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre italianca Sara Errani, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, şi ucraineana Lesia Ţurenko, locul 54 WTA, jucătoare venită din calificări.
Calificarea în semifinale este recompensată la Rogers Cup cu 119.940 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.
Pe partea superioară a tabloului de simplu, americanca Serena Williams, locul 1 WTA, va evolua în sferturi cu italianca Roberta Vinci, locul 53 WTA. Învingătoarea din acest meci va juca în semifinale împotriva câştigătoarei dintre Ana Ivanovici (Serbia), locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5 şi Belinda Bencic (Elveţia), locul 20 WTA