Poate că, până la urmă, Ploieştiul i-a oferit patronului Astrei, Ioan Niculae, mai multe satisfacţii fotbalistice, în comparaţie cu lipsa de respect pe care a arătat-o, în trecut, omul de afaceri acestui oraş, doar pentru faptul că oamenii, aici, iubesc Petrolul.
După ce Astra Giurgiu a ajuns în Europa graţie Petrolului, care a câştigat finala Cupei, iată că un jucător lansat de Petrolul a adus prima victorie europeană pentru Astra. Este vorba despre Costin Budescu, el fiind, nu cu mult timp în urmă, copilul răzgâiat şi talentat din tabăra lupilor galbeni.
Budescu a marcat în finalul meciului pe care Astra l-a câştigat în deplasare, scor 0-1, cu Domzale, din Slovenia, şi, în mod normal, gruparea din Giurgiu nu prea are cum să rateze calificarea în turul următor.
Tot în turul trei preliminar din Europa League, prima manşă, Vikingur Gota şi Inter Turku au remizat, 1-1, astfel încât, aşa cum era de anticipat, finlandezii au devenit favoriţi la calificarea în turul doi, acolo unde vor înfrunta Petrolul Ploieşti.
Interesant, după rezultatele primei manşe a turului trei preliminar din Europa League, este faptul că două dintre cele trei echipe din Luxemburg care au evoluat s-au impus fără să primească gol, semn că marota conform căreia nu mai există echipe mici în fotbalul European devine, din ce în ce mai mult, una de impact.