Echipa municipalităţii a fost înscrisă în Seria B1 Est din campionatul prahovean. Iniţial, s-a pus problema intrării în Liga A Prahova, însă preluarea unui loc în acest eşalon nu s-a mai realizat. Din start însă, echipa răspunde scopului principal pentru care a fost creată, promovarea juniorilor de centrul Clubului Sportiv Municipal. Astfel, lotul va fi format din tineri fotbalişti de la grupa pregătită de antrenorul Catinca.
Valentin Sinescu va fi antrenor principal al echipei.
Pe lângă înfiinţarea echipei mari care serveşte, în primul rând, juniorilor de la club, demararea propiectulului CSM Ploieşti reprezintă o etapă necesară intrării într-un alt proiect menit să revitalizeze fotbalul juvenil, cel prin care, la Ploieşti, vor fi puse bazele academiei de fotbal în colaborare cu FRF.
Echipa mare va juca la Conpet, iar clubul se află în discuţii pentru a primi drept de utilizare pentru mai multe baze din Ploieşti, cum ar fi Prahova sau Vega, pentru grupele de copii, astfel încât puştii care vin să înveţe fotbal la CSM să beneficieze de condiţii bune de antrenament.