Petrolul trăieşte! Trebuie doar să te uiţi în Arena Naţională şi îţi dai seama că lupii nu sunt pradă uşoară. Ei nu sunt pradă, oricum, prin definiţie. Dar, trebuie să recunoaştem, Petrolul jucat mai bine decât ne aşteptam. OK, FCSB e slabă şi la asta ne aşteptam. Dar, ţinând seama de problemele cu care s-a confruntat Petrolul, este o mare bucurie să vezi că trăieşte şi din punct de vedere sportiv. Moussa de exemplu, tunisianul venit abia săptămâna asta, este un jucător pe care ploieştenii se pot baza. Câştigă mingea, o protejează bine, ţine de ea, dă cu capul. Culmea, Petrolul a stat mai bine în atac, în prima repriză, decât în defensivă. Astfel, FCSB a avut două faze foarte bune, ambele fiind salvate de Pecanha, portarul care nu scoate doar ce e de scos. În asta constă valoarea unui portar, iar Pecanha este cel mai bun din Liga 1. Şi a rămas la Petrolul. La cea de-a doua fază, Pecanha a văzut cum colegii săi din defensivă au strâns prea mult şi Papp a rămas liber. Aşa, a putut să se îndrepte spre fundaşul drepta fecesebist în timp util şi să-l închidă. Altfel, cel mai probabil, era gol.
De partea cealaltă, în poarta fecesebistă n-a stat Cojocaru, ci stâlpul din stânga. Cel puţin la faza la care Nepomuceno a ratat ocazia primei reprize: Varela a respins prost, iar olandezul a tras corect, numai că balonul s-a dus în bara interioară, a trecut prin faţa porţii şi a ieşit afară.
Repriza a doua a început cu o nouă mare ocazie petrolistă. În minutul 48, centrarea trimisă de Ropotan a ajuns pe capul lui Porret, dar fundaşul central al lupilor a reluat moale, din 6-7 metri. Apoi a venit rândul bucureştenilor s-o dea în bară, prin Papp, care a reluat în transversală cu capul.
Spre sfârşitul meciului, petroliştii au stat mult în propria jumătate, au strâns rândurile şi au blocat cam toate ideile de atac fecesebiste. Atitudine, agresivitate şi organizare, exact cum a cerut Selymes înaintea meciului. N-a fost şi acel pic de noroc despre care tehnicianul spunea că este nevoie pentru a bate azi. În minutul 89, Rusu şi Nepomuceno s-au aflat în faţa golului! Primul a fost cât pe aici să-i dea mingea printre picioare lui Cojocaru şi să înscrie, iar Gevaro a trimis departe mingea câştigată imediat de lupi, deşi se afla în poziţie foarte bună.
0-0 era planul A al lupilor. Era să iasă însă planul B, cel de trei puncte.
FCS Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti 0-0
FCS: Cojocaru – Papp, Varela, Toşca, Guilherme – Breeveld (76 Tahar), Muniru – Chipciu, Stanciu, Enceanu (62 Ad. Popa) – Iancu (55 Tudorie). Antrenor: Mirel Rădoi.
FC Petrolul: Pecanha – Beţa, Benga, Faug-Porret, Rippert (73 Chiriţă) – Ropotan, Altama (54 Voinea) – Zoubir, Marinescu (cpt), Nepomuceno – Moussa (73 Rusu). Antrenor: Tibor Selymes.
Au arbitrat: Ovidiu Haţegan (Arad) – Octavian Şovre (Oradea) şi Mircea Orbuleţ (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea)
Observatori: Marcel Vasile (Bucureşti) şi Cornel Sorescu (Piteşti).
Cartonaşe galbene: Stanciu (33), Enceanu (61), Toşca (90+4)/Benga (6), Altama (24), Ropotan (28), Rippert (54), Chiriţă (77), Voinea (80), Rusu (77).
Foto. sportpictures.eu
:
: