În marea finală de sâmbătă, când abia se pregătea să-şi aşeze dispozitivul pentru apărare/contraatac, Juventus a luat gol în minutul 4. Faza a plecat de la Messi, care până atunci nu pusese piciorul pe minge.
S-a terminat 3-1, după un meci în care italienii au fost egali cu spaniolii pe tabelă doar 17 minute. Deşi Juve a ruşit câteva faze chiar frumoase, Barcelona şi-a depăşit adversara la toate capitolele. Putem vorbi şi de fantezie tactică în jocul echipei lui Enrique, nu doar de cea individuală cu care ne-au obişnuit jucători ca Messi, Iniesta, Suarez, Dani Alves. Barcelona a avut scheme şi la loviturile libere şi la cornere, scheme care nu o dată au pus în mare dificultate defensiva adversă.
Barcelona s-a impus meritat şi în finala Champions League, în Cupa Spaniei şi în campionat, fiind prima echipă care realizează performanţa de două ori. Cel de-al cincilea său trofeu în cea mai importantă competiţie intercluburi i-a dat dreptul să ia cupa acasă. În timp ce Juve devine prima echipă care pierde şase finale ale competiţiei. Are însă în palmares două trofee.
Rămân imaginile de final impresionante, una dintre ele marcând sfârşitul a două cariere fabuloase în fotbalul cu adevărat mare: Xavi şi Pirlo.
Juventus Torino — FC Barcelona 1-3 (0-1)
Au marcat: Alvaro Morata (55) / Ivan Rakitic (4), Luis Suarez (68), Neymar (90+7).