Florian Walter a dispărut din ţară şi este căutat din Interpol. Arestat în lipsă într-un dosar evaziune fiscală, Walter a fost dat de gol de oamenii săi de încredere, scrie Look TV.
Procurorii DIICOT l-au convins să vorbească pe cumnatul lui Florian Walter, Daniel Spirea Stoica. Acesta a explicat cum a reuşit omul de afaceri să ”spele” peste 80 de milioane de lei, iar versiunea sa este susţinută şi de Daniel Capră, cel care figurează în acte ca patron al celor de la Petrolul, deşi în realitate Walter era în spatele său, susţin cei de la Look.
Daniel Spirea Stoica a venit cu detalii şi le-a dezvăluit anchetatorilor cum a plătit fostul patron al Universităţii Cluj şi al celor de la Petrolul un avans de 2.6 milioane de lei pentru a achiziţiona clubul din Ploieşti, prin intermediul lui Daniel Capră. Cumnatul finanţatorului celor două echipe a povestit că în anul 2012, Walter Florian i-a cerut să întocmească un contract de achiziţie de clorură de sodiu, pentru deszăpezirea străzilor din Bucureşti. Contractul trebuia semnat între firma sa, Euro Grup SRL şi societatea JIF SRL din Prahova, patronată de fraţii Daniel şi Nicolae Capră.
”În aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Euro Grup SRL a încheiat un contract cu Compania Romprest Service, societate controlată de Walter Florian, pentru aceeaşi cantitate de clorură de calciu. Tot atunci, fiind plătit către S.C. JIF S.R.L. un avans de aproximativ 2.600.000 lei, Capră Nicolae, urmând să folosească acest avans, pentru a prelua, prin intermediul S.C. JIF S.R.L., împreună cu fratele său, Capră Daniel, clubul de fotbal Petrolul Ploieşti. Clorura de calciu a fost imporatată din China în Bulgaria la firma Logicity LTD., societate deţinută de mine şi de Stoicescu Vasile, fiind apoi livrată la firma S.C. Corn Impex Cereal Oil S.R.L. din România, firmă fantomă, controlată de Capră Daniel”, a mărturisit Stoica. Acesta susţine că nu ştie unde se ascunde Florian Walter şi nici ce planuri are.