Conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, datoria totală pe care Petrolul o are către creditorii bugetari şi către diverşi furnizori este de 24.289.702,03 lei (aproximativ 5.4 milioane euro), informează sportnews.ro.

Socotind, din informaţiile apărute pe parcurs (şi cu o aproximare destul de largă), Petrolul ar avea cam 1,7 milioane de euro de plătit la ANAF, aproximativ 300 de mii la SGU, plus alte datorii către furnizori.

În calcul intră şi presupusul prejudiciu de aproximativ 400 de mii de euro adus, prin SC FC Petrolul SA, de persoanele arestate preventiv în dosarul de evaziune şi spălare de bani.

De asemenea, tot aici sunt incluse şi bonusurile de performanţă trecute în contractele jucătorilor care adună sume importante. Cu acestea, se ajunge la datoria de peste 5 milioane de euro, pe care clubul trebuie să o stingă.