Lupii vor efectua două stagii de pregătire, ambele în Antalya, în staţiune Lara, anunţă site-ul oficial al clubului. Pe parcursul celor două cantonamente, echipa antrenată de Mircea Rednic va susţine şapte partide de verificare, dintre care una va fi în compania chinezilor de la Guangzhou, echipă preluată de Cosmin Contra. Un alt amical va fi disputat cu Terek Groznîi, gruparea la care s-au transferat, de la Petrolul, Bokila şi Gicu Grozav.

Reunirea lotului este programată în după-amiaza zilei de luni, iar primul antrenament va fi efectuat la stadionul Ilie Oană, de la ora 16.00. Marţi, lupii vor face vizita medicală  la INMS Bucureşti.

Pe 15 ianuarie, delegaţia Petrolului începe primul cantonament din Turcia. Galben-albaştrii se vor caza la hotelul Titanic Beach din Lara, un stabiliment de 5 stele. Al doilea turneu de pregătire este programat în intervalul 2-13 februarie, ploieştenii urmând să-şi mute cartierul general la hotelul Royal Holiday Palace, un complex de lux cotat, de asemenea, la 5 stele.

Programul jocurilor amicale din Antalya:

23 ianuarie: FC PETROLUL – NEFTCI BAKU (locul 3 – Azerbaidjan)

26 ianuarie: FC PETROLUL – GUANGZHOU R&F (locul 3 – China)

28 ianuarie: FC PETROLUL – PODBESKIDZIE BIELSKO-BIALA (locul 8 – Polonia)

4 februarie: FC PETROLUL – LOKOMOTIV SOFIA (locul 3 – Bulgaria)

7 februarie: FC PETROLUL – TEREK GROZNÎI (locul 9 – Rusia)

10 februarie: FC PETROLUL – LEVSKI SOFIA (locul 6 – Bulgaria)

12 februarie: FC PETROLUL – ŢSKA SOFIA (locul 1 – Bulgaria) I

Foto: fcpetrolul.ro