Învingători în primele două meciuri din EuroCup, campionii au cedat, în cele din urmă, în Turcia, la Bandirma. Deşi a Asesoft a început bine şi a câştigat primul sfert, Banvit a ştiut să gestioneze jocul şi să se impună cu scorul de 81-66. Şi asta în condiţiile în care CSU reuşise, în minutul 32, să preia din nou conducerea, 55-56!
Căderea în gol, din sfertul patru, le-a fost fatală ploieştenilor.
“Consider că diferenţa finală nu esta conformă cu realitatea. Am ţinut aproape preţ de 35 de minute, dar căderea din final ne-a costat scump. La un asemenea nivel, nu ai voie să îţi pierzi concentrarea pe final, întrucât adversarul te va taxa imediat. În plan statistic, nu am avut procentaje slabe, dar diferenţa a fost făcută de recuperările ofensive ale gazdelor şi de coşurile marcate din a doua tentativă. Nu sunt mulţumit de ultimele 5 minute, iar jucătorii mei ştiu asta”, a declarat antrenorul Vladimir Arnautovic, conform csuasesoft.ro..
De partea cealaltă, tehnicianul Zoran Lukic, a spus: “Sunt fericit pentru această victorie mare obţinută în faţa unei echipe foarte bune, cu 9 jucători străini de valoare. Am avut unele probleme în registrul tactic, încercând să producem în ofensivă anumite lucruri de care nu aveam nevoie. Asta le-am explicat jucătorilor mei tineri, pentru ca, ulterior, când am reintrodus titularii, totul să meargă aşa cum m-am aşteptat”.
BK Banvit – CSU Asesoft 81-66 (33-31)
Scorul pe sferturi: 9-13, 24-18, 22-19, 26-16
BK Banvit: Rowland (15p, 4rec, 3pd, 1×3), Gecim (2p, 2rec, 3pd, 1cap), Candan (2p, 2rec), Edge (5p, 2pd, 1×3), Davis (11p, 9rec, 1cap, 1×3), Mejia (6p, 5pd), Veremeenko (11p, 6rec, 2cap), Simmons (18p, 2rec, 2pd, 3×3), Dragicevic (8p, 3rec, 1cap), Mutaf (3p, 1×3)
Echipa: 2p-57%, 3p-37%, FT-77%, 36rec, 19pd, 10mp, 4mc, 5cap
CSU Asesoft: Pelekanos (2p, 1cap), Labovic (6p, 2rec, 2×3), Brown (4p, 4rec, 11pd), Mohammed (18p, 8rec, 1×3), Lee (15p, 3rec), Cooper (2rec), Flowers (6p, 2rec, 1cap, 1×3), Runkauskas (2p, 2rec), Hayes (13p, 3rec, 3×3)
Echipa: 2p-45%, 3p-41%, FT-58%, 31rec, 17pd, 11mp, 8mc, 2cap