Fotografia surprinde atmosfera creată la meciul dintre Olympiakos şi Panathinaikos, derbiul de tradiţie al Greciei. Nu contează ce s-a întâmplat în plan sportive, acolo unde Olympiakos s-a impus cu 1-0, ci atmosfera creată la un astfel de joc.
Dacă aşa ceva ar fi avut loc pe un stadion din România, mă întreb c ear fi făcut Comisia de Disciplină din cadrul FRF. Care a penalizat Petrolul, în trecut, pentru câteva torţe folosite de fanii ploieşteni.
Păi, dacă ar fid at foc la stadion, aşa cum ai zice că s-a întâmplat la Pireu, cred că ar fi decis ca Olympiakos să joace fără spectatori vreo 2 ani!
Uitaţi-vă bine a această fotografie, domnilor din Comisia de Disciplină de la FRF, şi gândiţi-vă la faptul că oficialii federaţiei elene nu se alarmează, iar meciul, spre marea dumneavoastră surprindere, chiar s-a jucat! Dar ce ştiu grecii ce-i ăla spectacol? Şi, oricum ei nu au fotbal, nu? Nici la echipe de club şi nici la naţională! Să ştiţi că la Pireu, Pyro nu e o crimă!
foto: prosport