Într-un interviu acordat postului sport.ro, fostul antrenor al găzarilor, Cosmin Contra, a fost intervievat  în legătură cu posibila sa numire ca antrenor al echipei naţionale. Contra a negat faptul că ar fi fost contactat de oficialii federaţiei şi, ca un adevărat profesionist ce este a subliniat că la această oră este antrenorul lui Getafe iar pentru luni are de pregătit o partidă foarte importantă pe care speră să o câştige. În cadrul interviului, răspunzând la întrebarea dacă îi este dor de România, vizibil emoţionat, Cosmin Contra a declarat :

Nu ştiu dacă îmi este dor de România!? Mie îmi este dor de atmosfera de la Ploieşti. Îmi este dor de ce este acolo, de faptul că ieşeam pe stadion şi întâlneam acea atmosferă extraordinară! Îmi este dor de Petrolul şi de ce am lăsat acolo!”