Chiar dacă echipa cehă a câştigat ieri, în campionat, cu 4-0 în deplasare, antrenorul Dusan Uhrin a fost demis de preşedintele Viktoriei Plzen, Adolf Sadek.
„A avut timp destul să pregătească acest sezon, i s-a arătat încredere, a avut toate condiţiile şi nu a îndeplinit obiectivul cel mai important, calificarea în grupele Europa League. Nu este vorba despre consecinţe de ordin economic, pentru că avem bugetul format fără bonusurile de la UEFA. Este vorba despre proiectul sportiv, care ne interesează cel mai mult!”, a declarat Sadek, pentru siteul oficial al cehilor.
În cupele europene, în toată existenţa Viktoriei Plzen, doar cinci echipe au reuşit să câştige pe Doosan Arena: Barcelona (de două ori), Fenerbahce, Bayern Munchen, Manchester City şi Petrolul Ploieşti.
Acum, nu e bine să te bucuri de răul altora, dar să ne reamintim cât de arogant a fost cehul Uhrin când a fost întrebat de jurnaliştii români, înaintea meciului cu Petrolul, dacă l-a ajutat experienţa din fotbalul românesc.
„Da, m-a ajutat, d-aia antrenez acum aici, la Plzen!”. Ironia ieftină a lui Uhrin s-a întors împotriva lui. Duşan, dacă îţi face o ofertă Ceahlăul, o accepţi, acum? Arogantule!
P.S. Nici antrenorul lui Dinamo Zagreb nu se simte prea bine. Zoran Mamic ar putea avea soarta lui Uhrin, dacă echipa lui va fi eliminată de Petrolul. De fapt, nu „dacă”, ci după dubla cu Petrolul!