Simona Halep şi-a asigurat pentru prima oară în carieră prezenţa la Turneul Campioanelor, care se va desfăşura la Singapore, în luna octombrie.
Halep, locul 2 WTA, este a treia jucătoare din România care va participa la turneul care încheie sezonul, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.
În luna iulie, Halep declara într-o conferinţă de presă că „visul meu este să ajung la Turneul Campioanelor”.
În 2014, românca de 22 de ani a câştigat două turnee, la Doha şi la Bucureşti, şi s-a calificat în premieră într-o finală de Grand Slam, la Roland Garros, unde a fost învinsă după trei seturi dramatice de Maria Sharapova.
De asemenea, Halep a fost finalistă la Madrid şi a jucat semifinale la Wimbledon şi Indian Wells.
Simona Halep este a treia jucătoare care îşi asigură participarea la Turneul Campioanelor, după americanca Serena Williams, locul 1 WTA, şi după rusoaica Maria Sharapova, locul 4 WTA.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, se va disputa, începând din 20 octombrie, la Singapore.
Turneul reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de peste şase milioane de dolari.
Simona Halep, a treia jucătoare din România care participă la Turneul Campioanelor
16 septembrie 2014
(81 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Petrolul – echipă de repriză secundă
(4 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
383 vizualizări
Suporterii Petrolului Ploieşti sărbătoresc calificarea în Liga a 2 a VIDEO
(22 aprilie 2018 - Cristina IANCU)
1583 vizualizări
Petrolul, amical cu Berceni. Stoichiţă menajează cinci jucători
(13 noiembrie 2015)
152 vizualizări
Fraţii Capră, din nou, în arest la domiciliu!
(20 ianuarie 2015)
496 vizualizări
U Cluj învinge ASTRA cu 1-0 ! Ne ajută şi Dinamo ?
(1 martie 2014)
371 vizualizări
Fundaşul pe care l-a vrut Petrolul pleacă în China. Mijlocaşul Dacian Varga a oferit primele declaraţii
(15 iulie 2015)
490 vizualizări
Cupa României: Cine e Unirea Tărlungeni. Un fost fotbalist al Petrolului joacă la ei
(11 septembrie 2015 - Ciprian RADU)
750 vizualizări
Rezultate din Liga Campionilor
(6 noiembrie 2014)
73 vizualizări
FCSB – ASA 0-1. E bine pentru Petrolul?
(9 iulie 2015 - Ciprian RADU)
138 vizualizări
Trei condiţii pentru a ne putea califica la Euro 2020
(18 noiembrie 2018)
280 vizualizări
E oficial! Dacian Varga a semnat cu Petrolul!
(15 iulie 2015)
253 vizualizări
Fără patimă, despre Dan Capră şi despre suporteri
(23 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
1312 vizualizări
Suntem mulţi sau mai puţini? Claudiu Tudor, anunţ important pentru fanii Petrolului!
(4 octombrie 2016)
783 vizualizări
Jurnal de cantonament: Rednic face evaluarea lotului. GALERIE FOTO
(16 ianuarie 2015)
666 vizualizări
Etapă fără eşec pentru prahoveni
(18 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
95 vizualizări
Bokila a marcat pentru naţionala RD Congo!
(12 septembrie 2014)
274 vizualizări
Michael Schumacher operat a treia oară!
(31 decembrie 2013)
132 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























