Adversara Petrolului din Europa League, Viktoria Plzen, a obţinut un success important în campionatul Cehiei, aseară, învingând cu 3-1 pe Jablonec. Victoria este cu atât mai importantă cu cât a fost obţinută în faţa unui adversar bun, Jablonec fiind o formaţie importantă din Cehia.
Viktoria a jucat în acealaşi stil în care a făcut-o la Ploieşti şi a marcat de trei ori profitând de erorile adversarilor. A deschis scorul din penalty, apoi a profitat de o gafă a portarului lui Jablonec şi a dus rapid scorul la 2-0. Până la pauză a marcat şi Jablonec, iar în partea secundă Plzen a mai lovit o dată, pe contraatac, Kolar pasându-i ideal lui Petrzela, care a stabilit scorul final, 3-1 pentru Viktoria.
Faţă de meciul de la Ploieşti, Duşan Uhrin a făcut unele schimbări, cea mai importantă fiind aceea că l-a menajat pe Horvath, veteranul de la Plzen nefiind folosit niciun minut. Mai mult, şi Vanek a fost menajat, el fiind trimis pe teren abia în finalul jocului, când soarta partidei era déjà decisă.
Viktoria a avut slăbiciunile ei în defensivă, în special pe partea dreaptă, acolo unde Reznik a avut mari probleme. Şi Hubnik a fost nesigur la unele faze, în special când Jablonec a crescut viteza de joc. În schimb, Limbersky a jucat din nou bine, fiind acelaşi jucător care asigură toată banda stângă, iar Horava, în centrul liniei defensive, a avut un rol important în obţinerea victoriei.
De remarcat faptul că stadionul Viktoriei seamănă cu Ilie Oană şi la meciul de aseară, cu Jablonec, suporterii gazdelor au fost activi, creând o atmosferă plăcută.
Una peste alta, Petrolul va avea parte cu adevărat de un meci european la Plzen şi din perspectiva adversarului, dar şi a atmosferei din tribune