Toată tevatura asta cu folosirea lui Pecanha la meciul cu FC Braşov se umflă mai mult decât e cazul. Mai ales că preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a intrat şi el în joc, luând apărarea lui Zotta.
Totul a început de la preşedintele lui FC Braşov.
"Am contestat dreptul de joc al lui Pecanha. Dar nici nu era necesar să contestăm pentru că organele competente se sesizează din oficiu. Articolul 42 spune că etapele de suspendare se marchează începând cu prima etapă din campionat şi Cupa României, nu din Cupa Ligii", a declarat Constantin Zotta.
Aseară, după meci, Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, a intervenit şi el telephonic, spunând că regulamentul îi dă dreptate lui Zotta şi că Petrolul a riscat.”Noi nu l-am folosit pe Sânmărtean la meciul cu Rapid tocmai pentru a nu risca nimic!”, a punctat Argăseală.
Ce a uitat să spună “corectul” Argăseală este faptul că Sânmărtean nu a fost folosit pentru incidentul dintre el şi Gâlcă, nu pentru că nu a vrut Steaua să rişte! Argăseală a vrut să întoarcă situaţia în favoarea lui şi, evident, în defavoarea Petrolului.
Nu e aşa simplu, însă!
Pentru că mi-a plăcut foarte mult reacţia petroliştilor, care, în haită, au reacţionat la acest subiect. Cel mai vehement a fost Mario Nicolae, care a punctat clar implicarea lui Argăseală în acest caz, şi mă bucur să văd că oficialii Petrolului reacţionează prompt la astfel de trucuri murdare.
Dincolo de acest aspect, însă, transpare o altă idee. Aceea că Steaua se teme în mod real de Petrolul şi a început, chiar din prima etapă, să umble la “butoane”.