Ernest Gjoka vrea să iasă din nou în evidenţă înainte de meciul retur dintre Petrolul şi Flamurtari. Antrenorul albanezilor a anunţat ieri că mai vrea să aducă la echipă trei jucători pentru a completa lotul lui Flamurtari.

„Aş fi foarte bucuros dacă am mai realiza trei transferuri. Pistele noastre în acest moment sunt Albin şi Alcenat, de la Petrolul Ploieşti şi Willy Isiani, de la Sioni Bolnisi. Oficialii noştri au făcut oferetele şi aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Ar fi formidabil dacă i-am avea în echipă!”, a declarat Gjoka pentru Panorama Sport

Omul pare să aibă o problemă. A jucat cu Bolnisi şi i-a făcut ofertă lui Isiani, omul care le-a marcat două goluri. A jucat, apoi, cu Petrolul şi îi vrea spe Albin şi Alcenat. E ok faptul că se orientează la jucători de valoare, dar pare un pic rupt de realitatea fotbalistică. El nu ia în calcul faptul că, prin absurd, dacă Petrolul ar fi de acord cu oferta albanezilor, este greu de crezut că fotbalişti precum Albin sau Alcenat ar fi vrut să joace în campionatul Albaniei.

Oricum, ceea ce pentru noi pare o glumă proastă, pentru antrenorul lui Flamurtari pare a fi un obiectiv realist.

Bine că va ieşi din Europa League, că altfel cine ştie pe cine mai oferta!