Este foarte clar faptul că Petrolul nu ar trebui să aibă niciun fel de emoţii în turul al doilea preliminar al Europa League, dar nu trebuie să îşi subestimeze adversarii. Dacă Flamurtari Vlore este o formaţie albaneză cunoscută, care are destule prezenţe în cupele europene, Sioni Bolnisi, din Georgia, este o necunoscută pentru ploieşteni.
Sioni Bolnisi a câştigat o dată campionatul Georgiei, iar anul trecut a încheiat competiţia pe poziţia a treia, după campioana Dinamo Tbilisi şi după Zestafoni.
Pe teren propriu, Sioni Bolnisi joacă pe o arenă de 3000 de locuri, Tamaz Stephania Stadium, dar pare a fi o echipă care se simte mult mai bine în deplasare, în condiţiile în care a obţinut 29 dintre cele 55 de puncte acumulate în sezonul trecut. Atenţie, însă, a câştigat ambele meciuri pe care le-a disputat pe terenul lui Dinamo Tbilisi, acesta nefiind o performanţă la îndemâna oricui.
Sioni Bolnisi a mai jucat de două ori până acum în tururile preliminare din Europa League. În 2003-2004 a fost învinsă de slovacii de la Presov cu 3-0, atât acasă, cât şi în deplasare, fiind eliminată din primul tur. În sezonul 2006-2007, Sioni a eliminat, în primul tur, pe FC Baku, învingând cu 2-0 pe teren propriu şi pierzând la limită, 0-1, în deplasare. În turul al doilea, a fost eliminată, însă, de Levski Sofia, după un dublu eşec, la acelaşi scor, 0-2.
Sioni Bolnisi are suporteri agresivi, în sezonul 2004 -2005 echipa fiind interzisă de UEFA de la meciurile europene din cauza incidentelor provocate de fanii lui Sioni la un meci cu WIT Georgia.
Una peste alta, Sioni rămâne un adversar modest care ar putea deveni periculos doar dacă va fi tratat cu superficialitate.