Fostul preşedinte al Senatului Crin Antonescu a declarat, marţi, în şedinţa solemnă a Camerei Superioare a Parlamentului, că, în România, pe plan politic, au existat patru instituţii majore - Senatul, Camera Deputaţilor, monarhia şi PNL, afirmând că problema societăţii româneşti este de a avea un Legislativ puternic şi credibil.
"Nu vă scandalizaţi, vorbesc doar despre istorie şi, uneori, istoria nu ne priveşte pe toţi. Nu întâmplător, regimurile de dictatură începând cu 1940 şi sfârşind cu cel comunist au suprimat imediat şi, în iluzia lor, definitiv, toate aceste patru instituţii, păstrând aşa-numita Marea Adunare Naţională", a spus Antonescu, precizând că, după 1989, au fost revigorate trei dintre cele patru instituţii amintite.
În opinia sa, tema bicameralismului şi cea a rolului Senatului în statul de drept ar fi trebuit să se bucure de o dezbatere aplicată.
"Noi nu am avut o dezbatere adevărată, aşezată şi cinstită despre bicameralism sau despre Senat atunci când am avut o bătălie politică şi un referendum pe acest subiect. Este greu de crezut că, dacă nu am avut-o atunci, o vom avea acum. (...) Ar trebui să facem mai mult decât o simplă festivitate pentru că noi avem probleme de memorie publică. (...) Chiar şi în acest moment cedăm conjuncturalului şi nu este invitat un preşedinte în exerciţiu al statului, ca răspuns la lucruri perfect asemănătoare şi la fel de nefireşti comise de acesta. Toate acestea ne pot îndemna să medităm la instituţii şi tradiţii. Nicio naţiune politică nu trăieşte din amintiri, dar toate naţiunile puternice construiesc pe o memorie vie, fertilă, fără de care nu există nici trecut şi nici viitor", le-a spus Antonescu colegilor săi din Senat, cu prilejul aniversării a 150 de ani de activitate a instituţiei.
Acesta a adăugat că este adevărat că existenţa Senatului sau a bicameralismului nu sunt suficiente pentru a garanta democraţia.
"Problema noastră este de a încerca să înţelegem în ce măsură şansa şi soarta democraţiei româneşti depinde de păstrarea tradiţiei noastre. Înţelegând de ce este importantă această tradiţie, vom găsi răspuns şi la contradicţiile aparente între demagogie şi populism, între rezultatul unui referendum şi realitatea bicameralismului, pentru că în societatea românească de azi nimic nu împiedică continuarea istoriei Senatului pentru următorii 150 de ani. Problema societăţii româneşti este de a avea un Parlament puternic şi credibil şi acest lucru stă în puterea noastră", a conchis acesta.