Deputatul PMP Florin Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a fost chemat miercuri la DNA pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile într-un dosar de corupţie.
La intrarea în sediul DNA, Florin Popescu a afirmat că a fost citat telefonic de procurorii anticorupţie şi că va afla la faţa locului despre ce este vorba.
"Sunt la dispoziţia justiţiei şi dacă am greşit, să plătesc. Voi da o declaraţie când ies", a afirmat deputatul.
"Am mai avut o reclamaţie făcută de adversari din judeţul Dâmboviţa pe o temă mai veche, cu un birou pe care Consiliul Judeţean îl înfiinţase în 2006 la Bruxelles. Nu ştiu dacă aceasta este tema sau alta", a susţinut Popescu.
La întrebarea presei dacă dosarul în care este audiat este legat de presupuse fapte de corupţie privind organizarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2012, Popescu a arătat că s-a implicat în acea campanie, deşi era suspendat din funcţia deţinută atunci în PDL.
În ce priveşte acuzaţia că în campania electorală din 2012 ar fi solicitat bani de la oameni de afaceri, acesta a explicat că nu este adevărat şi că în acea perioadă nu era preşedinte de partid.
"În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram preşedintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram preşedinte de partid şi eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul judeţului Dâmboviţa, nici la nivel naţional. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală şi am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria faţă de Târgovişte şi de judeţul Dâmboviţa, să mă voteze", a afirmat Florin Popescu.