Crin Antonescu a comentat într-un registru ironic, la România TV, sondajele care l-ar arăta în continuă scădere în intenţiile de vot ale românilor. Preşedintele PNL are dubii nu doar asupra corectudinii datelor, ci şi asupra imparţialităţii unor case de sondaje.
"La anumite case de sondaje, parcă aş fi valută: scad dramatic în fiecare săptămână. Mă întreb de ce mai fac obiectul atâtor dezbateri. Luaţi-vă de Vadim că vine tare din urmă! De ce eu şi PNL-ul mai facem unei atenţii însemnate din moment ce ne prăbuşim dramatic?", s-a întrebat Crin Antonescu.
Mai mult, acesta a spus că mai degrabă Victor Ponta ar trebui să-şi facă griji în legătură încredere pe care o are electoratul în el. "Cum să mai ai încredere într-un prim-mnistru care a pus capăt unei construcţii politice foarte serioase, într-un prim-ministru care îl preferă unui om de talia lui Klaus Johannis pe Kelemen Hunor şi UDMR-ul care să ne facă să ne simţim în minoritate în România, când pui o armată de hermeneuţi să explice cum, de fapt dezgustat de cât ai suferit în lupta politică, te retragi la Cotroceni? Cum să mai ai încredere?", a spus liberalul.
Antonescu a reiterat afirmaţia mai veche potrivit căreia "PSD este un partid care fură". "Au început să fure în timp ce eram împreună, iar asta n-am suportat. Pe parcursul lui 2013, comportamentul PSD ne-a dus accelerat la concluzia că nu putem continua împreună", a explicat preşedintele PNL.