În plin scandal privind alianţa USL, vineri seară, în emisiunea moderată de Silviu Mănăstire, postul RoTV a încercat să alimenteze acest conflict, acreditând ideea că Traian Băsescu şi Crin Antonescu ar fi avut întâlniri secrete în străinătate pentru a face „aranjamente” asupra ruperii alianţei dintre PNL şi PSD. Potrivit aceloraşi afirmaţii, PNL ar urma să treacă în grupul dreptei europene, adică la Partidul Popular European.

„Schema” susţinută de realizatorul emisiunii a fost demontată prin intervenţiile telefonice ale fruntaşilor liberali Ioan Ghişe şi Norica Nicolai care au dezminţit afirmaţiile RoTV. În aceeaşi măsură, Preşedenţia a dat un comunicat de presă în care se arăta că Băsescu nu l-a văzut pe Antonescu. Un motiv ar fi acela că, susţin Cotrocenii, programul nu i-a permis lui Băsescu o astfel de întrevedere. Mai mult, conform aceleiaşi surse, la ora aceea Băsescu se reîntorsese pe aeroportul Otopeni.

În realitatea, Crin Antonescu este la Bruxelles pentru a serba ziua de naştere a soţiei sale. Europarlamentarul Adina Vălean împlineşte duminică 46 de ani.

Sursa : cotidianul.ro