La un an de la preluarea mandatului, unii parlamentari nu au vorbit nici măcar o dată în plen, iar mulţi alţii au luat cuvântul de mai puţin de cinci ori.

Senatorii Dan Tătaru, Ştefan Radu Oprea, Victor Ciorbea şi Cătălin Boboc nu au luat cuvântul în plenul Senatului niciodată în acest an, ci doar la depunerea jurământului de credinţă, la începutul mandatului. La fel şi deputatul Ludovic Orban.

Costel Alexe (PNL), Gariela Lola Anghel (PPDD), Roxana Florentina Anuşca (PNL) şi Gheorghe Şimon (PSD) nu au avut nicio intervenţie în plenul Camerei. Şi liberalul Ştefan Alexandru Băişanu, dar şi Daniel Bărbulescu (PSD) nu au vorbit deloc în plenul Camerei, dar au depus în scris câteva declaraţii politice, în anul 2013.

Doar o dată au luat cuvântul în plenul Parlamentului în acest an Ion Ariton (PDL), Viorel Riceard Badea (PDL), Klarik Laszlo Attila (UDMR), Florina Ruxandra Jipa (PSD), Neagu Mihai (independent), Marian Pavel (PSD), Corneliu Popescu (PPDD), Timotei Stuparu (PSD), Andrei Liviu Volosevici (PDL).

De două ori au vorbit în plen deputaţii Petru Andea (PSD), Marian Avram (PSD), Ioan Bălan (PDL), Eugen Bejenariu (PSD), Florin Ică Calotă (PNL), dar şi senatorii Marius Neculoiu (PNL), Pataki Casaba (UDMR), Ion Simeon Purec (PPDD), Ion Toma (PSD).

Petru Andea (PSD) a vorbit de două ori în plen, în aprilie şi martie, cu intervenţii de maximum două minute, iar Marian Avram (PSD) a vorbit câteva minute în noiembrie şi în iunie.

Ioan Bălan, deputat PDL, are doar două intervenţii în plenul Camerei Deputaţilor, amândouă în luna octombrie, el vorbind în total 8 minute, atunci când a prezentat două declaraţii politice: "Ponta dărâmă cota unică" şi respectiv, "Guvernul Ponta izolează Bucovina".

Eugen Bejinariu (PSD) a luat cuvântul de două ori în plenul Camerei, o dată la depunerea jurământului în decembrie anul trecut şi în decembrie anul acesta, la dezbaterea bugetului de stat pe 2014.

Au vorbit de trei ori în Parlament în acest an, fără să punem la socoteală depunerea jurământului, Cătălin Croitoru (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (PNL), Iosif Secăşean (PNL), Constantin Tămagă (PSD), Nazare Eugen Ţapu (PNL), Nicolae Neagu (PNL), Remus Daniel Niţu (PNL).

Au fost şi parlamentari care au avut patru intervenţii la microfonul Parlamentului în acest an, printre aceştia aflându-se Iulian Dumitrescu (PNL), Cristian Dănuţ Mihai (PC), Nicolae Moharu (PSD).

Roberta Anastase, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a vorbit de cinci ori în acest an în Parlament, în timp ce colega sa de partid Elena Udrea are şase luări de cuvânt.

Mihai Răzvan Sturzu (PSD) a fost la microfonul Parlamentului de opt ori în acest an, ca şi deputatul PNL Petre Roman.

În comparaţie cu Roberta Anastase, Valeriu Zgonea, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor a vorbit de 1.620 de ori în 66 de şedinţe.

Unul din cinci parlamentari din actuala legislatură a luat cuvântul în plen doar pentru a depune jurământul, după câştigarea mandatului în alegerile din decembrie 2012, pentru 15 dintre aleşi aceasta fiind singura acţiune în Parlament, arată o analiză realizată de politicieni.mediafax.ro.

Potrivit acelei analize realizate în luna iunie, 99 dintre cei 583 de parlamentari (adică 17%) au avut o singură intervenţie în plenul Parlamentului. Aproape jumătate dintre aceşti 99 de parlamentari sunt membri PSD, circa 30% sunt din PNL, iar restul se împart aproape egal între PDL, PPDD, UDMR, UNPR şi PC.