Negociatorii britanic şi european au convenit luni ca negocierile Brexitului să se concentreze - până în octombrie asupra drepturilor cetăţenilor, un acord financiar şi alte probleme legate de acest divorţ, iar un dialog distinct să fie purtat cu privire la Irlanda de Nord, potrivit unui document citat de Reuters.
Potrivit acestui document, care conţine termene de referinţă, aprobat de Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, şi David Davis, negociatorul britanic, negocierile urmează să continue în săptămânile care încep pe 17 iulie, 28 august, 18 septembrie şi 9 octombrie.
Limba de lucru a negocierilor va fi engleza şi franceza, iar intrerpretări vor fi furnizate de Comisia Europeană (CE).
Ambele părţi doresc transparenţă.