Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a fost reconfirmat sâmbătă în această funcţie de Congresul Extraordinar al partidului, în favoarea moţiunii sale înregistrându-se 514 voturi "pentru" şi 17 "împotrivă".

Potrivit moţiunii lui Aurelian Pavelescu, "Renaştem pentru România ta", din Biroului Naţional de Conducere (BNC) al PNŢCD fac parte preşedintele, prim-vicepreşedintele (Vlad Moisescu), preşedintele BNC (Alex Ştefănescu), secretarul general (Ioan Mihăilă) şi 43 de vicepreşedinţi, informează Agerpes.

Aurelian Pavelescu consideră că ideal ar fi să existe o coaliţie a dreptei la europarlamentare, care să aibă şi un candidat comun pentru preşedinţie.

"Aşteptăm să vedem cum se vor finaliza negocierile între Mişcarea Populară şi Forţa Civică, avem o relaţie foarte bună cu cele două partide, avem o relaţie bună şi deschisă cu PDL. Cred că ideal ar fi să existe o listă unică la europarlamentare sub semnul PPE. Cred că electoratul dreptei îşi doreşte această unificare a partidelor dreptei şi trebuie să răspundem acestui deziderat al electoratului dreptei în scopul de a echilibra scena politică astăzi care este extrem de dezechilibrată. Ideal ar fi să existe o coaliţie a dreptei la europarlamentare iar această coaliţie să aibă şi un candidat comun pentru preşedinţie", a afirmat Aurelian Pavelescu.

El susţine că "pentru electorat şi pentru funcţionarea acestei formule de centru dreapta, candidatul unic la preşedinţie să fie stabilit cât mai curând dacă este posibil".

Pavelescu a adăugat că proiectul PNŢCD este pe termen mediu şi lung, vizând alegerile din 2016, unde îşi propune "un scor serios la locale şi la parlamentare un scor electoral de 10%".

"PNŢCD nu va intra într-o fuziune. Înţeleg că acesta este un proiect al celorlalte partide, şi PDL şi Mişcarea Populară au vorbit de fuziune. De asemenea, partenerii noştri ştiu care este poziţia noastră. PNŢCD este un partid istoric, este un simbol naţional care va merge înainte cu principiile, valorile lui, electoratul ţărănist aşteptând această renaştere a partidului", a mai spus Pavelescu.