Senatul se află în perioada 10-31 ianuarie în sesiune extraordinară, a anunţat Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Senatului, după şedinţa Biroului permanent. Programul de lucru include doar activităţi în teritoriu şi în comisiile permanente, iar pe 25 ianuarie fiind aşteptat în Parlament proiectul de buget pe anul în curs.
Bădălău a fost desemnat de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să asigure conducerea acestei camere legislative în perioada 6-13 ianuarie.
Liberalii au criticat convocarea sesiunii extraordinare, pe care o consideră ”un vicleşug” pentru ca Guvernul să poată emite ordonanţe în lipsa unei legi de abilitare.
”Este pentru prima dată când într-o sesiune extraordinară sunt programate activităţi în circumscripţiile electorale şi lucrări în comisiile permanente, ca şi cum ele nu ar fi existat. Chestiunea asta este pentru a crea posibilitatea Guvernului să emită acele ordonanţe fără legea de abilitare, ceea ce este un simplu vicleşug care nu onorează activitatea nici a Guvernului, nici a majorităţii parlamentare”, a declarat liderul grupului PNL din Senat, Mario Oprea.
El a atras atenţia că este nevoie ca şi plenul Senatului să aprobe convocarea sesiunii extraordinare, iar acest lucru nu va fi posibil în lipsa cvorumului de şedinţă.